Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnal de Constanta Deszăpezirile au îngropat primăriile în datorii la RAJDP

Publicat in Ziua Constanta, marți 7 decembrie 2010 ·

Iarna a început să-şi revendice drepturile. Chiar dacă judeţul Constanţa nu a fost încă acoperit de mantia albă, autorităţile constănţene ar fi trebuit să-şi ia măsurile de precauţie necesare pentru a nu avea drumuri blocate de nămeţi. Dezideratul este cam greu de atins, având în vedere că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, cea care se ocupă de asigurarea acestui serviciu, are de recuperat banii de la primării pentru deszăpezirile de anul trecut. Lista datornicilor s-a mărit şi singura soluţie a rămas instanţa de judecată.

În unele judeţe din ţară a nins deja şi, ca de obicei, iarna i-a luat pe nepregătite pe edili. Nimeni nu a făcut faţă căderilor de zăpadă, ceea ce este destul de grav, având în vedere că sezonul de iarnă abia a început. În ultimii ani, iarna i-a tot luat pe nepregătite pe primari şi credem că va continua să facă asta atâta timp cât autorităţile nu dau foarte mare atenţie acestui aspect decât după ce se blochează primele străzi. Primăriilor din judeţul Constanţa le va fi greu în această iarnă, şi asta pentru că au deja datorii enorme către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP). Potrivit directorului RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu, primăriile au o datorie totală de peste 1,38 milioane de lei numai pentru deszăpezirile din iarna trecută. Pe lista autorităţilor locale datornice figurează primăriile din Adamclisi, Aliman, Băneasa, Castelu, Costineşti, Crucea, Deleni, Ion Corvin şi Mereni. Împreună cu o altă serie de autorităţi locale, primăriile enumerate mai sus au fost date în judecată de RAJDP pentru alte datorii - în jur de patru milioane de lei -, devenite istorice, pentru servicii furnizate de Regie, printre care se numără realizarea sau reabilitarea anumitor drumuri şi poduri.

Datorii din cauza Guvernului

Mai multe primării din judeţ au ajuns să fie datoare la RAJDP pentru lucrări la infrastructură. A

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum o ora
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 40 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 2 ore
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 6 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

24°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°