Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul de Timiş acuză: stimulente ilegale la Primăria Timişoara. Primarul: „Nu am încasat decât ce ni s-a cuvenit”

Publicat in Adevarul, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Prefectul de Timiş. Mircea Băcală susţine că primarul, viceprimarii, dar şi alţi angajaţi ai Primăriei Timişoara au primit stimulente ilegale. La rândul lor, reprezentanţii primăriei spun că banii s-au dat legal şi sunt cu conştiinţa împăcată. La nivelul întregii primării, stimulentele depăşesc 150.000 de lei.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că, printr-un ordin al primarului Gheorghe Ciuhandu, atât edilul cât şi subordonaţii săi au încasat în acest an stimulente salariale de peste 150.000 de lei. „Printr-un ordin semnat în 26 noiembrie, domnul primar a primit peste 7.500 de lei, aferenţi lunilor august şi septembrie. Cei doi viceprimari au primit fiecare câte 6.000 de lei”, a spus prefectul Mircea Băcală. Potrivit acestuia, acordarea unor astfel de stimulente este ilegală. „Stimulentele de acest gen se pot da doar prin ordin al Ministrului de Finanţe. Am transmis un recurs graţios, iar dacă nu se revocă ordinul până în 15 decembrie, o să îl atac în instanţă”, a mai spus prefectul. Potrivit acestuia ilegalităţile au fost semnalate inclusiv în raportul Curţii de Conturi. De asemenea, prefectul a mai spus că s-a judecat pe această temă cu trei primari din Timiş şi i-a învins.

Stimulente luate de ani de zile

În ultima şedinţă de Consiliu Local, primarul Gheorghe Ciuhandu a explicat că stimulentele s-au dat conform legii. „S-au dat pe baza unor hotărâri judecătoreşti. Eu sunt cu conştiinţa împcată pentru că nu am încasat decât ce mi se cuvine. Dacă în isteria asta generală, în care trebuie scoşi bani şi din piatră seacă, se decide că trebuie să dăm banii înapoi o să-i dăm”, a spus primarul Gheorghe Ciuhandu.

Acarul Păun: „Nu mai trăim într-o lume normală”

Responsabilul principal pentru acordarea stimulentelor este secretarul Ioan Cojocari, care le-a vizat de legalitate. „E dreptul prefectului să le atace în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 41 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 40 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 20 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum o ora
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°