Emil Hurezeanu preia, de la 1 ianuarie 2011, funcţia de director editorial al lunarului Money Express şi al postului de televiziune The Money Channel, informează un comunicat.
De asemenea, conform unui comunicat, Money Express a semnat un parteneriat exclusiv cu revista economică britanică The Economist. Astfel, începând cu ediţia din ianuarie 2011, Money Express va prelua o serie de materiale şi analize ale jurnaliştilor The Economist.
"Conţinutul internaţional, de înaltă calitate al The Economist, este apreciat în întreaga lume pentru analizele critice, independenţă şi pentru abordările unice. Colaborăm cu cele mai bune şi prestigioase publicaţii din lume şi suntem bucuroşi să anunţăm un nou şi exclusiv parteneriat cu Money Express în România. Money Express va prelua în mod regulat conţinut de la The Economist în paginile sale şi sperăm ca parteneriatul nostru să fie unul de lungă durată", a declarat Rebecca Cogswell, Syndication and Licensing Director al The Economist.
The Economist are peste 80 de parteneriate la nivel mondial, între acestea cele mai importante fiind Roularta din Belgia, Focus Magazin din Germania, Challenges, Courrier International şi Vocable din Franţa, Kathimerini din Grecia, IQ în Lituania, Ukrainian Week \în Ucraina şi Presspublica în Polonia.
Emil Hurezeanu a renunţat la funcţia de preşedinte al grupului Realitatea-Caţavencu, urmând să rămână în cadrul trustului de media ca realizator de emisiuni, după cum a declarat, în data de 12 octombrie, Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea-Caţavencu. Pe
Emil Hurezeanu preia, de la 1 ianuarie 2011, funcţia de director editorial al lunarului Money Express şi al postului de televiziune The Money Channel, informează un comunicat.
De asemenea, conform unui comunicat, Money Express a semnat un parteneriat exclusiv cu revista economică brita