Dacă vrei să găseşti lideri puternici, vizionari, oameni care au reuşit să schimbe în bine vieţile semenilor lor, trebuie să-i cauţi în istorie. Prezentul nu ne oferă decât personaje penibile ce trăiesc permanent ca într-un talk-show stupid şi care, după ce vor ieşi din platou, vor dispărea definitiv, fără să lase nici o urmă.
De câteva săptămâni, România Liberă publică poveştile unor personaje remarcabile din toate domeniile, mai puţin cunoscute publicului, care la sfârşitul secolului 19 sau la începutul secolului 20 au pus câte o cărămidă solidă la progresul acestei ţări. Am scris, astfel, despre diplomatul Aurel Popescu, fondatorul celei mai mari ferme de seminţe pentru legumicultură din estul Europei, între anii 1934 şi 1949, şi despre Dumitru Brezulescu, un tânăr avocat care, în 1902, a pus bazele celei mai mari bănci populare din România, scăpându-i pe ţăranii din Gorj de împrumurile împovărătoare pe care trebuiau să le facă la cămătari. Tot Brezulescu este cel care a gândit proiectul viitorului drum Transalpina, peste Masivul Parâng, care urma să lege Oltenia de Transilvania. Personajele despre care vorbim, ca şi cele despre care vom scrie în săptămânile următoare, au avut ambiţii mari pe care şi le-au urmat cu îndărătnicie, chiar dacă vremurile le-au fost de multe ori potrivnice, şi care au coincis de fiecare dată cu interesul comun al românilor.
Într-un prezent în care energiile se irosesc pe dispute fără miză şi pentru realizări mărunte, astfel de exemple sunt cât se poate de utile. Asta, pentru că, indiferent cât am fi de siguri pe noi, pe capacitatea, ambiţiile şi voinţa noastră de a reuşi în viaţă, pur şi simplu nu putem trăi fără modele. Chiar şi educaţia pe care o primim acasă de la părinţi este insuficientă şi nu ne poate oferi toate răspunsurile de care avem nevoie într-o lume plină de provocări.
Or, în aceste condiţii, ce exemple