Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNVM pregăteşte amenzi mai mari ca să protejeze investitorii de pe Bursă

Publicat in Ziarul Financiar, joi 9 decembrie 2010 ·

Reprezentanţii arbitrului pieţei de capital, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), spun că instituţia pregăteşte modificări legislative în sensul creşterii valorii amenzilor care se impun în cazul abuzurilor de piaţă după ce în ultima perioadă au fost constatate neajunsuri în acest sens.

"Cea mai mare sancţiune pe care putem să o aplicăm noi, ca instituţie de reglementare, este o amendă de 5% din capitalul social şi sunt multe firme cu capitalul social foarte mic. Aşa am ajuns să amendăm nişte firme înregistrate în paradisuri fiscale, cum ar fi Belize, care au capital social de 200 de dolari. O măsură care poate fi luată în vedere este să se raporteze amenzile la un procent din cifra de afaceri. Spre exemplu, Consiliul Concurenţei poate acorda amenzi de până la 10% din cifra de afaceri a firmei pe anul precedent", spune Bogdan Chetreanu, comisar al CNVM.

El a precizat că la nivelul instituţiei de reglementare se lucrează în prezent la nişte pre­ve­deri concrete în sensul majorării cuantumului amenzilor.

Totuşi pentru punerea în aplicare a acestor prevederi este nevoie ca reprezentanţii statului să aprobe în Parlament respectivele modificări care se impun legii pieţei de capital.

În ultima perioadă CNVM a acordat amenzi mai mari acţionarilor majoritari care nu au respectat obligativitatea de a lansa ofertele publice de preluare, mutând cuantumul amen­zilor spre limitele maxime permise de lege.

Măsurile vin ca răspuns la întârzierile repetate ale acţionarilor majoritari în demararea ofertelor obligatorii şi care sunt în detrimentul celorlalţi acţionari ai companiei, afectând totoda­tă imaginea pieţei de capital.

În prezent, pentru persoanele juridice amenzile CNVM variază între 0,5% şi 5% din capitalul social vărsat, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, şi între 500 de lei şi 50.000 de lei pentru per

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°