Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agresivitatea şoferilor în trafic ar putea fi sancţionată cu suspendarea permisului de conducere

Publicat in Ziua Constanta, joi 9 decembrie 2010 ·

Agresivitatea şoferilor în trafic ar putea fi sancţionată cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, dacă un proiect pe această temă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) aflat în Parlament, va căpăta putere de lege.

"Dacă Parlamentul aprobă acest proiect şi promulgat ulterior, suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, fără posibilitatea de a o reduce, cred că s-ar putea să aibă acel efect scontat, de eliminare a acestor comportamente", a declarat miercuri comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţie Rutieră (DPR).

El a menţionat că discuţia referitoare la agresivitatea în trafic este din anul 2006. "Proiectul nu a putut fi statuat. Într-un final, a reapărut acum în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, ţinând cont de multitudinea cazurilor de agresivitate în trafic. Proiectul se discută, nu este adoptat, nu s-a luat o decizie, dar există mai multe propuneri pe acest segment", a subliniat Diniţă.

Potrivit directorului DPR, acest subiect este unul de o importanţă deosebită, iar comportamentul violent al şoferilor în trafic trebuie sancţionat.

"Cea mai importantă măsură ar fi aceea a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Se discută acest subiect, nu există o decizie în acest sens, dar nouă ni s-a părut că o astfel de măsură ar putea tempera astfel de comportamente", a subliniat şeful DPR.

Directorul DPR a făcut aceste precizări la seminarul "Lifesaver", un proiect european ce vizează siguranţa tinerilor şoferi şi motociclişti, combaterea vitezei, a conducerii sub influenţa alcoolului şi drogurilor, precum şi derularea unor activităţi de prevenire privind portul centurii de siguranţă. Sursa: Agerpres.ro Agresivitatea şoferilor în trafic ar putea fi sancţionată cu suspendarea permisului de conducere

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 50 minute
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 2 ore
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Macron: Franţa şi SUA îşi intensifică eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu

Mediafax acum o ora
„Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban”, a declarat Macron într-o declaraţie comună cu Joe Biden în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Franţa. Franţa şi Statele Unite au lucrat în ulti

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum o ora
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 6 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 3 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°