Cei care nu au adăpost vor fi găzduiţi la secţia Primire Urgenţe şi vor primi din partea unităţii medicale o ciorbă şi un ceai cald.
Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Dan Căpăţână, a spus că până la găsirea unei soluţii definitive, oamenii fără adăpost vor fi primiţi în nopţile geroase de iarnă în spital .
„Dacă un om fără casă ne bate la uşă dârdâind de frig nu putem să-l lăsăm în stradă. Oamenii fără adăpost vor fi primiţi la secţia de Urgenţe şi vor primi o ciorbă şi un ceai cald“, a declarat managerul.
Oamenii străzii, o problemă pentru spitale
Căpăţână a mai spus că oamenii străzii pot reprezenta o problemă pentru unitatea medicală, întrucât aceştia ajung de cele mai multe ori murdari şi nu pot fi puşi în acelaşi spaţiu cu ceilalţi pacienţi.
„Ne gândim să facem un spaţiu special destinat pentru ei, să-i izolăm. Pacienţii pot fi puşi în pericol deoarece aceşti oameni nu respectă normele de igienă. Dacă aceşti oameni devin cazuri medicale, situaţia se schimbă, ne ocupăm de ei în mod corespunzător “, a mai spus Căpăţână.