Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, apreciază că situaţia economică a Europei este "foarte îngrijorătoare", însă moneda euro nu este în pericol, cu toate că este nevoie de o mai bună coordonare politică în regiune, transmite AFP, potrivit Mediafax.
"În prezent, se fac în continuare simţite efectele crizei, iar situaţia Europei rămâne foarte îngrijorătoare, iar viitorul este mai incert ca niciodată", a afirmat Strauss-Kahn, într-o conferinţă organizată la sediul european al ONU.
Europa este una dintre puţinele regiuni care nu a ieşit din criză şi unde statele se confruntă cu probleme bugetare şi bancare, a menţionat şeful FMI, atrăgând atenţia asupra sistemului de supraveghere financiară învechit.
"Cred, însă, că nu există vreun pericol pentru euro. Cred că, dacă zona euro nu-şi revine îndeajuns de repede, riscă să se confrunte cu perioade dificile de creştere lentă", a spus Strauss-Kahn.
El a subliniat că euro trebuie susţinut de o mai bună cooperare politică între state.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, apreciază că situaţia economică a Europei este "foarte îngrijorătoare", însă moneda euro nu este în pericol, cu toate că este nevoie de o mai bună coordonare politică în regiune, transmite AFP, potrivit Mediafax.
"În prezent, se fac în continuare simţite efectele crizei, iar situaţia Europei rămâne foarte îngrijorătoare, iar viitorul este mai incert ca niciodată", a afirmat Strauss-Kahn, într-o conferinţă organizată la sediul european al ONU.
Europa este una dintre puţinele regiuni care nu a ieşit din criză şi unde statele se confruntă cu probleme bugetare şi bancare, a menţionat şeful FMI, atrăgând atenţia asupra sistemului de supraveghere financiară învechit.
"Cred, însă, că nu există vreun pericol pentru euro. Cred că, dac