Scheletul unui Deinotherium gigantissimum, un elefant preistoric de 4,5 metri înălţime, este cel mai mare exponat al noului muzeu.
FOTOGALERIE
Pentru prima dată în 100 de ani Muzeul Antipa este renovat, iar lucrările sunt în toi. Vizitatorii vor putea să vadă noile spaţii transformate în februarie 2011.
Muzeul trebuia inaugurat în vara acestui an, însă lucrările de renovare continuă până în 2011. Întârzierile se datorează necorelării cu lucrările la instalaţii.
Bucureştenii şi turiştii vor vedea în noul muzeu fosile reconstituite, plasme pe care vor fi proiectate filme 3D, o copie fidelă a unei peşteri de 11 metri lungime, peşti din Marea Neagră aşezaţi în dioramele inventate de dr. Grigore Antipa. Toate vor fi aranjate în 16 săli.
Un muzeu de 10 milioane de euro
Costul total al lucrărilor, fără TVA, se ridică la 10, 9 milioane de euro, iar aspectul şi funcţionalitatea muzeală vor fi la cele mai înalte standarde europene actuale. Expoziţia se va întinde pe trei nivele, demisol, parter şi etaj, iar pentru informarea vizitatorilor vor fi amplasate 66 de ecrane infotouch, în care veţi afla date despre fiecare exponat. Acestea nu vor mai fi prezentate după principii didactice, de clasificare ştiinţifică, ci după scenarii inspirate din viaţa naturală a vieţuitoarelor.
Exponate de peste 100 de ani
Animalele vor fi prezentate pe bioregiuni, pe camere tematice. „Avem un patrimoniu de excepţie, marea majoritate a exponatelor datând de peste 100 de ani, dar conservarea de specialitate le-a asigurat o foarte bună stare de prezentare”, a spus directorul Ioana Matache. „Una dintre cele mai spectaculoase piese este acel strămoş al elefantului descoperit în Moldova, în anul 1894, denumit Deinotherium Gigantissimum, ceea ce înseamnă „animal înspăimântător” şi care va întâmpina publicul la parter, î