În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în "Monitorul oastei", publicaţie bilunară oficială pentru armata de uscat, aer şi marină editată de Ministerul Apărării Naţionale, pot fi citite incredibil de multe fapte de un eroism autentic, pentru care militarii români au fost decoraţi cu ordinul Mihai Viteazul.
Sunt pagini întregi cu descrieri succinte ale unor acţiuni de luptă întreprinse de ofiţeri sau soldaţi români aflaţi în contact direct cu duşmanul, relatări de cele mai multe similare, din care rezultă o frecvenţă a actelor de autosacrificiu, de dăruire de sine, de curaj deosebit incredibilă pentru zilele noastre, când astfel de lucruri le vedem doar în filme la televizor (şi credem că sunt doar creaţii scenaristice) şi în rest fiecare se gândeşte egoist numai la confortul propriei existenţe.
Fiecare paragraf din cele zece pagini şi jumătate tipărite cu font mic ale "Monitorului oastei" din 2 aprilie 1942 este povestea dramatică a unui destin ce transcende orice propagandă de atunci şi de acum sau orice viziune artistică, din care cu iertăciune pentru ceilalţi am ales transcrierea câtorva din campania pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de sub ocupaţia sovietică.
"Astfel prin Decretul Regal nr. 445 din 12 februarie 1942 s-a hotărât: Conferim Ordinul Militar Mihai Viteazul clasa a III-a Post Mortem ofiţerilor superiori şi inferiori după cum urmează:
-Căpitanului Borcescu N. Alexandru, pentru eroismul de care a dat dovadă în lupta din Valea Bucovăţului (8 iulie 1941), unde deşi încercuit cu bateria sa, continuă să lupte, iar după ocuparea poziţiei de către inamic, reuşeşte să se strecoare din încercuire cu un număr de servanţi şi punând în poziţie de tragere un obuzier din altă baterie, ce rămăsese împotmolit, trage direct asupra tancurilor inamice, cari înaintau prin bateriile ocupate, până ce cade lovit mortal de schija unu
