Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Axa Med a marcat cu premii aniversarea de şapte ani

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 10 decembrie 2010 ·

O parte dintre pacienţii tratati cu produsul promovat de firma mureşeană Axa Med, numit Sinovial – o sare a acidului hialuronic pentru tratamentul artrozei – au început bine luna cadourilor. Un autoturism marca Suzuki, un scooter marca Suzuki, 3 camere video şi cinci aparate foto au fost premiile câştigate de cei mai norocoşi dintre clienţii Axa Med. Campania s-a desfăşurat la nivel naţional şi a fost intitulată “Cursa aniversară 7 ani!”, deoarece Axa Med a aniversat şapte ani de la înfiinţare în această toamnă. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Hinode Motors.

La tombolă a putut participa fiecare pacient care a trimis la sediul firmei ambalajul produsului. Tragerea la sorţi a fost efectuată în 18 noiembrie, iar predarea premiilor a avut loc în 6 decembrie 2010.

În această toamna Axa Med a lansat alte două produse premium: SportVis – pe baza de acid hialuronic, o injectie periarticulară – un tratament revoluţionar pentru entorsă şi epicondilită – foarte eficace şi Ialuset, pentru tratamentul rănilor exudative, arsurilor, ulceraţiilor piciorului, precum şi a rănilor produse de diabet, aşa numitul picior diabetic.

Axa Med este o firmă care se ocupă de distribuirea produselor farmaceutice, axându-se pe dispozitive medicale. Toate produsele au la bază acid hialuronic. Produsele sunt folosite cu succes în dermatologie, reumatologie, ortopedie, recuperare fizică şi medicală etc.

“În această perioadă Axa Med împlineşte şapte ani. Am parcurs în vâltoarea economiei româneşti, alături de cei care au avut nevoie de noi, un drum nu doar marcat de obstacole şi obiective de atins, ci şi bogat în împliniri. În aceşti ani am reuşit să facem faţă, cerinţelor clienţilor noştri, îmbogăţindu-ne cunoştiinţele şi câştigând experienţă cu o echipă tânără în permanentă înnoire. Sprijinim activitatea medicilor prin intermediul unor produse revoluţio

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 31 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Sâmbătă, prima manşă a finalelor barajelor de promovare din Liga 3 în Liga 2

Mediafax acum o ora
Iată cele cinci partide programate: CSM Focşani – AFC Metalul Buzău CS Afumaţi – CS Dinamo Bucureşti AFC Câmpulung Muscel – SCM Râmnicu Vâlcea Ghiroda şi Giarmata Vii – FC Bihor Oradea CS Gloria Bistriţa Năsăud – CS Unirea Ungheni. Toate partidele v

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 6 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 3 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°