Domnul Mihai Ghimpu va rămâne în istoria Republicii Moldova ca unul dintre cei mai extravaganţi preşedinţi. A introdus o nouă manieră de a face politică, dar şi cum nu trebuie să faci politică.

Un subiect despre care s-a discutat în contradictoriu se referă şi la acordarea de distincţiilor de stat. Unii au spus că Ghimpu a acordat prea multe şi astfel s-a banalizat însăşi ideea distincţiilor. Alţii au criticat criteriul de acordare a distincţiilor. Primii aminteau că Voronin a acordat cca. 2000 de ordine şi medalii în 8 ani de zile, în timp ce Ghimpu – peste trei sute în numai un an şi ceva. Se observă că aici critica nu prea este justificată. Asta dacă luăm în calcul numărul total de ordine şi medalii. Dacă ne referim însă la Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincţie de stat, situaţia e puţin diferită. Voronin a oferit 28 de Ordinul Republicii în timpul celor două mandate, în timp ce urmaşul său interimar – 124. Din această perspectivă, există o discrepanţă mare nu numai faţă de predecesorul său comunist, dar şi faţă de cei doi foşti preşedinţi ai Moldovei din anii 1990 – Mircea Snegur şi Petru Lucinschi.

În ceea ce priveşte persoanele selectate pentru aceste distincţii, aici ar fi de comentat. De exemplu, dacă ne referim la decretul de decorare a 52 de luptători anticomunişti din 23 august 2010, lipsesc câteva nume pe care le cunoaştem cu toţii şi care reprezintă un simbol al rezistenţei moldovenilor faţă de asimilarea lingvistică promovată de regimul sovietic. Este vorba despre regretatul Gheorghe David, cel care a îndrăznit să-i scrie pe rând lui Brejnev, Andropov, Cernenko şi Gorbaciov şi să le ceară să permită moldovenilor să scrie în litere latine, a criticat politica de discriminare a cadrelor etnice româneşti şi a cerut retragerea trupelor sovietice din Afganistan. În 1986, cât de paradoxal n-ar părea, pe timpul Perestroikăi, este declar