Dacă v-aţi întrebat vreodată ce are în comun private banking-ul cu moda, răspunsul, dat de banca UniCredit Ţiriac, este că ambele realizează pentru clienţi servicii "bespoke" sau făcute pe comandă.
Astfel, săptămâna aceasta (inclusiv astăzi) clienţii private banking ai UniCredit care trec prin sucursala băncii de pe Grigore Mora au ocazia de a primi sfaturi stilistice de la designerul Casei Regale, Alexandru Ciucu. În interiorul băncii acesta şi-a amenajat un mic atelier în care îi primeşte pe cei care vor să-şi facă de sărbători (şi nu numai) un costum la comandă.
"Ne-am gândit la această colaborare pentru că atât noi, cât şi Alexandru Ciucu avem acelaşi target de clienţi", spune Octavia Cutuş, director de private banking în cadrul băncii. UniCredit Private Banking are în administrare active de aproximativ 270 de milioane de euro şi în jur de 800 de clienţi. Investiţia unui client din această categorie este de obicei de minim 200.000 de euro.
"Până acum cele mai populare cereri de la oamenii de afaceri au fost smokingurile, probabil pentru petrecerile de sărbători", spune designerul care combină în croielile sale stilul italian cu cel britanic. O costumaţie completă formată din costum, pantofi, cămaşă, cravată, curea şi batistă costă între 1.600 şi 2.700 de euro. Clienţii UniCredit care vizitează atelierul de croitorie la comandă au însă şi un discount de 20%.
De altfel, grupul are o tradiţie îndelungată în promovarea artelor frumoase, a culturii în general şi a manifestărilor artistice locale în ţările în care îşi desfăşoară activitatea.
În Bucureşti UniCredit sprijină artele vizuale prin galeria Pavilion UniCredit şi Bienala Internaţională de artă contemporană Bucureşti care se desfăşoară o dată la doi ani. Banca s-a implicat şi în organizarea Festivalului de film Anonimul şi a Festivalului George Enescu.
După atelierul de