Liderul de sindicat al salariaţilor din cadrul Societăţii Naţionale Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanţa SA, Emanuel Roiu, dar şi soţia sa, Nicoleta Roiu, se judecă în instanţă cu conducerea instituţiei pentru decizia de concediere aplicată şefului sindicaliştilor, respectiv hotărârea de suspendare a contractului de muncă pentru soţia sa Potrivit celor declarate de directorul Aeroportului, Ionel Manafu, Emanuel Roiu a fost concediat pentru că a refuzat să semneze fişa postului pentru funcţia pe care o ocupa în cadrul instituţiei, în vreme ce soţia sa a primit avertisment şi trei zile fără plată, după hotărârea unei comisii, pentru acelaşi motiv: refuzul constant de a semna fişa postului.
După ce la mijlocul acestui an sindicaliştii au cerut în instanţă prima de Paşte pe care instituţia trebuia să le-o acorde acestora, printre reclamanţi numărându-se şi şeful sindicaliştilor, Emanuel Roiu, în luna noiembrie a acestui an acesta a intentat proces în instanţă, în nume propriu, la scurt timp fiind urmat şi de soţia sa.
În urmă cu aproape o lună, Emanuel Roiu, liderul sindicaliştilor din cadrul Societăţii Naţionale Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanţa SA, a înregistrat pe rolul instanţei dosarul nr. 16850/118/2010, împotriva conducerii instituţiei, contestând decizia de concediere, pe care conducerea Aeroportului a fost nevoită să o aplice din cauza refuzului constant al acestuia de a semna fişa postului. Acesta a explicat faptul că în perioada august - septembrie, în cadrul serviciului la care Roiu era şef, a fost alăturat şi compartimentul medical, ceea ce a presupus schimbarea atribuţiilor şi implicit a fişei postului, pe care Roiu ulterior a refuzat să o semneze. „Comisia a analizat suspendarea contractului de muncă pentru trei zile" Acum trei zile, pe 7 decembrie, soţia sa, Nicoleta Roiu, deschidea şi ea un proces pe rolul Tribunalului Constanţa, d