Aşa a catalogat primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, anul 2010
La încheierea anului 2010, primarul oraşului Râşnov a făcut un bilanţ a ceea ce s-a întâmplat în această localitate şi a decretat: „anul 2010 a fost cel mai bun an din mandatul actual”. „De departe cea mai importantă realizare din acest an este recuperarea Cetăţii Râşnovului. În luna mai 2010, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, oraşul Râşnov a redobândit unul dintre cele mai importante monumente istorice clasa A din România”, ne-a declarat primarul Adrian Veştea.
Pe lângă această realizare, în acest an a fost finalizată în Râşnov reabilitarea conductei de aducţiune pentru reţeaua de apă din localitate, în lungime de 10 km, între Colţii Cheii şi bazinele de apă. „Conducta veche avea 50 de ani, era din azbociment şi era foarte deteriorată. Această lucrare, precum şi racordurile în oraş care urmează să se deruleze anul viitor, are o valoare de 11 milioane de euro, bani care au fost atraşi de la Ministerul Mediului, cofinanţarea din partea noastră fiind de 15%”, a adăugat Adrian Veştea.
Tot în 2010 a fost dată în folosinţă o grădiniţă nouă, cu program prelungit, realizată cu fonduri de la Guvern şi din bugetul local şi a fost finalizată Primăria. Noul sediu administrativ din Râşnov este unul dintre cele mai moderne din ţară, aici funcţionând şi remiza de Pompieri. Întreaga lucrare a fost realizată cu fonduri de la bugetul local. Şi a fost accesat şi un program al Ministerului Telecomunicaţiilor, prin care s-au dotat cu softuri şi harduri toate birourile instituţiei. A mai fost realizată în acest an şi canalizarea în Râşnov, prin introducerea sistemului şi în cartierul Primăverii, lucrare realizată tot cu fonduri de la bugetul local Râşnov.
„Pentru partea de sport şi mai ales în vederea organizării în 2013 a Festivalului Oli