Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofertă de sezon la Ploieşti: carne de porc stricată

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

Inspectorii OPC Prahova au dat amenzi de 50.000 de lei comercianţilor de carne de porc care au depozitat în condiţii improprii marfa scoasă la vânzare, dar şi pentru cneafişarea elementelor de identificare a produselor.

Ploieşteni, mare atenţie de unde cumpăraţi carne de porc pentru Sărbătorile de iarnă. Inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Prahova au descoperit,ieri, în urma unui control, numeroase nereguli la unele magazine din incinta Halelor Centrale din Ploieşti care comercializează carne tocată, şorici, măruntaie, cârnaţi şi alte produse din carne de porc.

Vânzătorii, iritaţi

Verificările i-au iritat pe unii dintre vânzători, care au sărit la ceartă, încercând să dovedească că nu fac nimic ilegal. Numai că inspectorii OPC nu s-au lăsat impresionaţi şi au împărţit amenzi usturătoare celor prinşi că nu respectă legea. „Am văzut că au fost recalcitranţi, s-au supărat, probabil, că le punem prea multe întrebări. Dar nu putem să-i iertăm, că se joacă cu sănătatea oamenilor. I-am sancţionat contravenţional pentru neafişarea elementelor de identificare a cărnii şi a produselor din carne, pentru nerespectarea condiţiilor de depozitare, dar şi pentru că am găsit carne tocată amestec, vândută fără a se specifica ce carne conţine şi proporţia componentelor", a declarat Alexandru Cârdei, inspector în cadrul OJPC Prahova.

Pentru toate aceste nereguli, comercianţii au fost amendaţi cu 50.000 de lei. „Este îngrijorător. Vreau să vă spun că dacă le cerem să ne arate o bucată de carne şi pe o parte şi pe alta şi vrem apoi, să ne-o schimbe se supără pe noi. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să văd în vitrine carne care pare veche, îngălbenită, cenuşie. Aceşti oameni trebuie trimişi după gratii ca să nu ne trimită ei pe noi în spitale", a spus Alexandrina Mateescu, o ploieşteancă de 54 de ani.

Specialiştii în nutriţie recomandă ploieş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 30 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°