Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost scoasă la licitaţie construcţia autostrăzii Nădlac-Arad de 38,8 km. Câştigătorul va fi anunţat în martie 2011. Lucrările ar putea fi gata peste 4 ani

Publicat in Gandul, duminică 12 decembrie 2010 ·

Românii ar putea circula peste circa 5 ani pe autostrada care va lega Nădlac de Arad, care va avea o lungime de 38,8 km. Valoarea programată a investiţiei este de 993,6 milioane lei, adică echivalentul a 230 milioane euro, fără TVA. Până la 14 februarie 2011, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) aşteaptă oferte pentru construcţia tronsonului de autostradă Nădlac-Arad. Prima etapă vizează construcţia a 22,2 kilometri, iar cea de-a doua implică realizarea a 16,6 kilometri.

Durata contractului este de patru ani şi jumătate de la data atribuirii. Potrivit anunţului Companiei de Autostrăzi, firmele ofertante trebuie să demonstreze, printr-o singură declaraţie bancară, în original, că dispun sau au acces la lichidităţi, linii de credit sau la alte instrumente financiare în valoare de minimum 120.000.000 lei pentru prima etapă şi de 125.000.000 lei, sau echivalent, pentru o perioadă de 6 luni, pentru a doua etapă, adică suma suficientă pentru a acoperi cheltuielile cu construcţia în cadrul contractului.

Proiectul va fi finanţat de Uniunea Europeană prin Fonduri de Coeziune, în proporţie de 85%, iar restul de Guvern. Duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, premierul Emil Boc a declarat că în doi ani în România s-au făcut 116 km de autostradă sau drumuri în regim de autostradă. În prezent, România are 314 km de autostradă, respectiv Câmpia Turzii-Gilău (52 km), Bucureşti-Piteşti (111 km) şi Bucureşti-Cernavodă (151 km). În construcţie sunt 243 km, aceştia urmând să fie finalizaţi în 2011 şi 2012, valoarea totală fiind de 2,5 miliarde euro, potrivit datelor Ministerului Transporturilor.

În prezent, Ministerul Transporturilor are în execuţie 243,35 km de autostrăzi şi variante de centuri ocolitoare cu profil de autostradă, alţi 288 km de autostrăzi fiind în stadiu de licitaţie, potrivit datelor obţinute rec

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu de proporții în București. O sută de persoane au fost evacuate, nu există victime

Ziare.com acum 12 minute
Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de vineri, 27 septembrie, la Cinematograful Gloria din Capitală. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale. Până la sosirea forțelor de intervenție, o sută de persoane au fost evacuate. Din primele infor

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha acerbă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 19 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 40 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 36 minute
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum 56 minute
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum o ora
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

29°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

25°
vin.

19°/25°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°