Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul Muncii, duşmanul performanţei

Publicat in Adevarul, duminică 12 decembrie 2010 ·

Radu Oprea, fost bursier al statului roman în Statele Unite, a fost concediat în septembrie dintr-o instituţie bugetară din cauza crizei. Performanţele şi pregătirea sa nu l-au putut salva. Radu a ajuns pe lista concedierilor pe baza criteriilor sociale impuse de actualul Cod al Muncii: era prea tânăr, prea neînsurat, nu-şi întreţinea nicio mătuşă bătrână şi nu avea copii.

Cele şase milioane de euro pe care statul român le-a cheltuit pe studiile unor tineri brilianţi pe care i-a trimis la şcoli înalte ca să se întoarcă în ţară şi să reformeze administraţia publică au picat în faţa unui argument pur social: nu contează cât ai învăţat, cât de deştept eşti şi ce ştii să faci, important este dacă treci de triajul impus de lege şi de sindicate. În cazul lui Radu Oprea, atât legea, Codul Muncii de acum, cât şi sindicatele, l-au pus în faţa unei grile socialiste. Mecanismul a fost următorul: legea a forţat angajatorul - în cazul acesta, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - ca la o concediere colectivă să ţină cont de criteriile impuse de contractele colective de muncă. Contractele, negociate de sindicate, au stabilit că, la o adică, primii care zboară sunt tinerii, apoi cei care nu au în întreţinere pe nimeni din familie şi care nu au copii. Radu le-a îndeplinit pe toate.

Una dintre modificările propuse în viitorul Cod al Muncii pus recent în dezbatere se referă tocmai la criteriile de departajare a salariaţilor la eventualele concedieri. Cele sociale, stabilite de sindicate, ar urma să se aplice doar „după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă". Paradoxal, cuvântul „performanţă", pe care te-ai aştepta să-l regăseşti în orice legislaţie a muncii, nu apare deloc în Codul Muncii aflat acum în vigoare. Nicăieri şi niciodată foştii şi actualii miniştri ai Muncii, guvernele, parlamentarii, patronatele ori sindicatele nu s-au gândit că undeva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 49 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 44 minute
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum 2 ore
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Cod roşu şi cod portocaliu de furtună în judeţul Caraş-Severin / Meteorologii anunţă rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină

News.ro acum 49 minute
ANM a emis, joi, avertizări cod roşu şi cod portocaliu pentru judeţul Caraş-Severin, anunţând rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, este cod roşu, până la ora 19:30, în judeţul Caraş-

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum 33 minute
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum 2 ore
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 4 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum 2 ore
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°