Kosovo organizează duminică primele alegeri parlamentare de la declararea unilaterală a independenţei de Serbia, în urmă cu trei ani, relatează BBC, potrivit NewsIn.
Majoritatea albaneză şi minoritatea sârbă rămân divizate, la mai mult de un deceniu după intervenţia NATO, ce a pus capăt controlului Belgradului în Kosovo.
Serbia nu a recunoscut independenţa teritoriului, iar, potrivit aşteptărilor, sârbii voi boicota alegerile.
UE a subliniat că scrutinul este important pentru speranţele de aderare ale noului stat.
În timpul campaniei, corupţia instituţionalizată şi economia slab dezvoltată au predominat preocupările alegătorilor.
Sondajele sugerează că Partidul Democratic din Kosovo (PDK), al actualului premier Hashim Thaci, este în fruntea preferinţelor, dar este puţin probabil să obţină o majoritate clară.
Fostul său partener de coaliţie, Liga Democratică din Kosovo (LDK), se află pe al doilea loc.
Urnele urmează să se închidă la 19.00, ora locală şi a României.
Alegerile anticipate au fost convocate după ce LDK s-a retras din guvernul lui Thaci, în luna octombrie, în urma unui scandal în care a fost implicat liderul formaţiunii, Fatmir Sejdiu, fost preşedinte al ţării. După ce Sejdiu s-a retras de la conducerea statului, el a fost îndepărtat şi de la şefia LDK, fiind înlocuit de primarul Priştinei, Isa Mustafa.
Şi un alt partid, Alianţa pentru Viitorul Kosovo, a fost slăbit pentru că liderul său, fostul rebel Ramush Haradinaj, este judecat de tribunalul ONU de la Haga.
Printre cele mai importante provocări cu care se confruntă Kosovo se numără o rată a şomajului de 45% - chiar mai mare în rândul tinerilor - şi una dintre cele mai slab dezvoltate economii din Europa.
Deşi este recunoscut de multe ţări occidentale, Kosovo nu este încă membru ONU, iar majoritatea etnicilor albanezi sunt supuşi la presiuni pe