Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar emitenţi noi sau investitori noi mai pot rupe monotonia Bursei

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 decembrie 2010 ·

Bursa a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,57%, însă rulajul a atins un nou nivel minim al ultimelor două săptămâni, în contextul în care foarte puţini investitori au intrat la tranzacţionare.

Mihai Mureşian, trader la firma de brokeraj Intercapital Invest, crede că apatia pieţei este determinată de absenţa investitorilor activi, aceştia devenind în mare parte rezervaţi din cauza situaţiei economice actuale şi a incertitudinii privind îmbunătăţirea acesteia începând cu anul viitor.

"Situaţia actuală nu-i avantajează deloc pe investitori, iar acest lucru devine din ce în ce mai vizibil în piaţă prin lichiditatea care se menţine la un nivel foarte redus şi, bineînţeles, prin decorelarea de evoluţia burselor externe. De asemenea, nici rezulatele financiare ale companiilor nu au avut un ecou foarte mare în piaţă, perioda de raportare neinfluenţând foarte mult preţurile acţiunilor", a declarat Mureşian.

El anticipează că cei mai mulţi investitori vor continua să adopte poziţii de aşteptare, chiar dacă este posibil să apară o creştere uşoară a lichidităţii pieţei.

"Până când în piaţă nu vor intra jucători noi, atât autohtoni, cât şi străini, atraşi de listarea unor emitenţi noi, sau de atingerea unor niveluri de preţ pe care ei le consideră atractive pentru companiile listate în prezent, nu văd ce ar putea schimba situaţia actuală", a mai spus Mureşian.

Vineri, ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, incluse în indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,53%. Variaţii foarte uşoare au consemnat şi acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), astfel că indicele BET-FI a înregistrat un recul nesemnificativ, de 0,06%.

Rulajul pieţei acţiunilor, de 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro), a fost cu 5% sub valoarea cumulată a transferurilor de joi, de 7

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum o ora
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 2 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum o ora
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 6 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Vremea

București
acum

35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/26°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°