Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a susţinut luni, înaintea şedinţei conducerii centrale a partidului, că democrat-liberalii ar trebui să adopte "un set de principii de integritate" pe care să le insereze în statut la următorul congres, fără a exclude însă o discuţie referitoare la criticile formulate împotriva PDL de către Monica Macovei şi Cristian Preda, informează agenţia Agerpres.
"Este posibil să existe o discuţie referitoare la unele critici care au apărut împotriva PDL, însă problema este alta", a declarat Turcan.
Potrivit oficialului PDL, partidul său ar trebui să ţină cont de "cerinţa clară a cetăţenilor cu privire la adoptarea unor criterii de integritate" şi să adopte un set de principii în acest sens, care să fie formulate în statut, la următorul congres.
"În acest sens, Cristian Preda şi Monica Macovei ar trebui să vină în partid şi să discute mai puţin pe blog, dar în primul rând în interiorul partidului tocmai pentru a prelua din ideile lor şi pentru a prelua un set de criterii de integritate pe care PDL să le promoveze pentru a recăpăta încrederea cetăţenilor", a spus Turcan.
La rândul său, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a afirmat că atitudinea pe care a adoptat-o Cristian Preda "vine şi din lipsa experinţei într-o competiţie internă", întrucât europarlamentarul nu a mai trecut printr-o selecţie de acest gen şi are impresia că "există acelaşi tip de concurenţă ca şi în afară".
"Acest lucru nu este adevărat", a spus Boureanu, care a adăugat că "oamenii din partid îi apreciază pe cei care rezolvă problemele partidului în interior şi fac foarte clar diferenţa între competiţia dintre colegi şi competiţia cu cei de la celelalte partide". Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a susţinut luni, înaintea şedinţei conducerii centrale a partidului, că democrat-liberalii ar trebui să adopte "un set de principii de integritat