Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou cabinet medical cu asistență gratuită pentru copii a fost inaugurat în Bihor

Publicat in Adevarul, luni 13 decembrie 2010 ·

Proiectul a presupus modernizarea și repararea unui cabinet deja construit prin intermediul voluntarilor Habitat pentru Umanitate. Peste 30 de voluntari au pus umărul la refacerea acoperișului, izolarea termică, renovarea pereților și pardoselii. Cabinetul a fost dotat cu aparatură medicală nouă.

Proiectul de modernizare a cabinetului şcolar din Beiuş, declarat eligibil în cadrul programului Împreună pentru fiecare, a pornit dintr-o nevoie reală a comunităţii, aceea de a facilita accesul elevilor la asistenţă medicală de calitate, gratuită, într-un spaţiu amenajat conform standardelor impuse de legislaţia din domeniu.", declară Oana Năstase, Director Comunicare şi Afaceri Corporative a Grupului Rompetrol.

Proiectul propus de Primăria Municipiului Beiuş în parteneriat cu Asociaţia Habitat for Humanity, a fost implementat în perioada 01 August - 01 Decembrie 2010 si a vizat reabilitarea si dotarea cabinetul medical şcolar situat în incinta şcolii generale Ep. N. Popoviciu. Lucrările realizate cu ajutorul a 30 de voluntari au presupus refacerea acoperişului (100 m2), izolarea termică a clădirii, înlocuirea instalaţiilor de canalizare şi încălzire, amenajarea a trei grupuri sanitare, înlocuirea instalaţiei electrice, renovarea pereţilor si a pardoselii, dotarea cu mobilier şi aparatură medicală (tensiometru, ciocan de reflexe, otoscop, optotip, lampa examinare, garou, cutie instrumentar, atele diverse dimensiuni etc.) necesară bunei-funcţionări a cabinetului şcolar.

Beneficiarii direcţi ai acestor lucrări de modernizare sunt cei aproximativ 850 de copii înscrişi la Şcoala Generală cu clasele I-VIII Ep. N. Popoviciu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 44 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 23 minute
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Ziua Naţională a României, sărbătorită de ICR în zeci de locuri de pe glob

News.ro acum 31 minute
Institutul Cultural Român marchează Ziua Naţională a României la Anvers, Barcelona, Beijing, Berlin, Bruges, Budapesta, Chişinău, Colombo, Coslada, Cuenca, Edinburgh, Istanbul, Izmir, Lisabona, Londra, Luxemburg, Malé, Oslo, Padova, Praga, Roma, Sto

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum o ora
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Companiile de distribuţie ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Reţele Electrice România

News.ro acum 31 minute
Companiile de distribuţie a energiei electrice Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, anunţă că fuzionează sub numele Reţele Electrice România, pe 30 noiembrie 2024. ”Companii

China a trimis zeci de module izolatoare pentru cel mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume. construit în Franţa

Adevarul acum 23 minute
Patruzeci şi opt de blocuri modulare izolatoare au fost transportate vineri, 29 noiembrie, din China, în Franţa. Acestea vor fi folosite în construcția celui mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume, denumit „tokamak”.

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°