Premierul Emil Boc i-a spus preşedintelui Traian Băsescu, luni, că marţi va fi stabilită continuarea procedurii pe Legea educaţiei, şeful statului replicând că "poate" se va stabili "un calendar şi pentru un răspuns pozitiv la solicitările justiţiei pentru doi membri chiar ai Partidului Democrat", informează Mediafax.
Emil Boc i-a transmis preşedintelui că marţi va fi stabilită continuarea procedurii pe Legea educaţiei, şeful statului intervenind şi spunându-i că "poate" vor pune "un calendar şi pentru un răspuns pozitiv la solicitările justiţiei pentru doi membri chiar ai Partidului Democrat".
"Coaliţia a stabilit un calendar care în mare parte a fost confirmat astăzi şi de Birourile Permanente. Doamna preşedintă Roberta Anastase vă va prezenta calendarul pentru adoptarea legii salarizării şi a legii bugetului de stat. Şi evident, mâine să stabilim şi calendarul continuării procedurii pe Legea educaţiei", i-a spus Boc lui Băsescu la începutul consultărilor.
În acest context, preşedintele a intervenit spunând: "Şi poate puneţi un calendar şi pentru un răspuns pozitiv la solicitările justiţiei pentru doi membri chiar ai partidului democrat".
Premierul Boc a răspuns explicând că subiectul se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi că există o decizie a BPN al PDL.
"Aaaa...sunt pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.. Biroul Permanent Naţional al PDL a luat decizia clară, fără echivoc. De fapt, o continuitate a politicii clare pe care am avut-o de fiecare dată în acest saz sau în aceste cazuri", a răspuns Boc, la care Băsescu a replicat: "E în regulă".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că, dacă PDL nu revine cu fapte la ceea ce susţinea când era în opoziţie pe tema anticorupţiei, atunci îşi diminuează şansele de a mai fi un partid important pe eşicherul politic.
"Dacă nu revine cu fapte la ceea ce su