Privesc cu neputinţa omului de pe margine, ca şi mulţi dintre cei care mă citesc astăzi, cum zilnic economia României este "tăvălită" prin "colbul" incompetenţei şi aroganţei, de cei care ar putea măcar să se abţină, dacă nu să pună o cărămidă la construcţia acesteia.
Economie şi antieconomie reprezintă în România o dihotomie greu înţeleasă de minţile deschise în ale acestui domeniu şi imposibil de înţeles de către cei profani, care însă suportă cu stoicism consecinţele.
Economia României ar trebui să reprezinte fundaţia fără de fisură pe care se construiesc şi se ridică toate celelalte componente ale vieţii sociale, seva financiară a acestora.
Observăm în zilele noastre cum o economie cu multe fisuri, construită greşit, neputând satisface nevoile "energofage" ale bugetului de stat, produce atâtea suferinţe societăţii.
Să încercăm să realizăm o introspecţie asupra temei propuse.
Aparent, am putea afirma că, într-o economie de piaţă liberă, într-o democraţie, chiar şi originală şi fragilă fiind, statul nu mai poate influenţa categoric mersul acesteia.
În realitate statul, prin instituţiile sale reprezentative, influenţează foarte mult mersul economiei, componentele acesteia putând, aşa cum se întâmplă astăzi în România, să genereze mutantul ei, denumit simbolic antieconomie.
Economia ar trebui să reprezinte o construcţie logică, bazată pe planificare economică, instrument fundamental al economiei de piaţă, şi nu pe haos desăvârşit, în care ramuri economice apar şi dispar, fără nici cel mai precar studiu de impact, investiţii foarte costisitoare, nefinanţabile în timp, sunt iniţiate mai mult din imbold şi nu din analize serioase de oportunitate. Numai în acest domeniu numărăm la nivelul României 46.000 de proiecte demarate, nefinanţate, peste care se va lăsa praful neputinţei şi al incompetenţei celor ce le-au generat.
Incoe
