Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Est-europenii au început din nou să cheltuiască, iar asta se vede în PIB

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 decembrie 2010 ·

Redresarea economică bazată pe exporturi din Europa de Est s-a resimţit şi la nivelul gospodăriilor în trimestrul al treilea, ritmul de creştere accelerându-se în Cehia, Estonia şi Ungaria, scrie Bloomberg. Dacă până acum numai exporturile contau la creşterea PIB, în perioada iulie-septembrie şi cheltuielile populaţiei au avut un aport important.

Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul trei un avans anual de 1,7% în Ungaria, de 2,8% în Cehia, 5% în Estonia şi 0,5% în Bulgaria, potrivit rapoartelor publicate la sfârşitul săptămânii trecute de birourile de statistică ale fiecărei ţări. Polonia, cea mai mare economie a ţării, a anunţat pe 30 noiembrie o creştere de 4,2% pentru trimestrul trei.

"Există acum semne clare de creştere a cheltuielilor interne în Europa de Est după cinci trimestre de redresare bazată pe exporturi", a declarat Raffaella Tenconi, economist din Londra în cadrul Bank of America Merrill Lynch. "Nu vorbim cu siguranţă de un boom, ci despre o redresare economică stabilă", a adăugat Tenconi.

Estul îşi revine mai repede decât Occidentul

Consumul s-a aflat în creştere la nivelul întregii regiuni, accelerând ritmul de creştere economică ce s-a bazat iniţial pe cererea în creştere la export în cadrul Uniunii Europene.

Ritmul de creştere în Germania, cea mai mare economie din blocul de 27 de ţări, a încetinit în trimestrul trei în condiţiile în care zona euro încearcă să depăşească criza datoriilor publice ce a început în Grecia şi care a obligat Irlanda să accepte un pachet de susţinere financiară luna trecută.

Consumul final al gospodăriilor din Ungaria a avansat cu o rată anuală de 1,2% în trimestrul trei, prima creştere din trimestrul al treilea al anului 2008. Consumul din Estonia a urcat cu 1% comparativ cu un declin de 3% în trimestrul anterior. Consumul gospodăriilor din Cehia a înregistrat o creşte

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 29 minute
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum o ora
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum o ora
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 47 minute
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum o ora
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum o ora
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Romain Bardet a câştigat prima etapă a Turului Franţei

News.ro acum 30 minute
Ciclistul francez Romain Bardet s-a impus sâmbătă în prima etapă a Turului Franţei. La 33 de ani, Romain Bardet (DSM–Firmenich PostNL) a câştigat prima etapă a Turului Franţei ediţia 2024, etapă începută la Florenţa şi încheiată la Rimini. Este a pa

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

31°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°