Mesajul a fost trimis. Multumesc!

120 de români plătesc între 30.000 şi 50.000 € pe an ca să-şi dea copiii la licee private străine

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 decembrie 2010 ·

Cel puţin 500 de părinţi au fost în acest weekend la un târg de licee private organizat în Capitală, pentru a studia oferta educaţională a 17 licee private din Marea Britanie, Elveţia şi Germania, unde taxele de şcolarizare ajung până la 80.000 de euro pe an.

"Estimăm că aproximativ 120 de elevi români pleacă la studii în fiecare an la şcolile private din străinătate. Spre exemplu, în prezent sunt înscrişi 53 de elevi la liceele din Elveţia şi 67 la licee private din Marea Britanie. De regulă, părinţii fac cercetări cu doi ani înainte ca elevul să împlinească vârsta de înscriere la liceu", susţine Sveltan Danev, general manager şi co-proprietar al grupului bulgar Integral, organizator al "Târgului liceelor de elită din Europa", desfăşurat în acest weekend în Capitală, aflat la cea de-a doua ediţie în România. Firma Integral Programe Educaţionale, care mai organizează astfel de târguri şi în Bulgaria, este prezentă pe piaţa locală de trei ani.

Anual, 5.000 de români pleacă la studii în străinătate, potrivit estimărilor Ministerului Educaţiei, însă numai o parte dintre aceştia se înscriu la cele mai bine cotate programe de învăţământ în topurile internaţionale. Numai 200 de români s-au înscris anul trecut la una dintre cele mai bune universităţi din lume, potrivit unor date centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la universităţi.

"O familie cu doi copii pe care vrea să-i trimită la studii în Marea Britanie trebuie să cheltuie cel puţin 60.000 de euro pe an", spune Robert Price, directorul de admitere al şcolii Brooke House College din Marea Britanie. Copiii care învaţă la astfel de licee sunt supravegheaţi întreaga zi de către angajaţii şcolilor şi vin acasă numai în vacanţe.

Cei mai bogaţi părinţi sunt însă cei

care-şi duc copiii la liceele din Elveţia, unde costurile anuale sunt cuprinse între 45.000 şi 80.000 de euro pe an. Învăţămâ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu: un chirurg e acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienţii

HotNews acum 40 minute
​Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, că va declanşa „o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tra

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum 2 ore
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 2 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Ciucă, întrebat despre fotografia împreună cu Nicuşor Dan pe Arena Naţională: Mi-a plăcut foarte mult că a venit, pentru că asta arată cât de multă atractivitate are PNL şi cât de disperaţi sunt alţii să vină să facă o poză cu noi

News.ro acum 55 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat în legătură cu fotografia în care apare alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Arena Naţională, că i-a plăcut foarte mult că edilul a venit la el, ”pentru că asta arată cât de multă atractivitate ar

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 2 ore
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum o ora
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°