Fie că suntem copii, fie că suntem adulţi, greutăţile vieţii ne ajung mereu din urmă. Suntem puşi în situaţii neplăcute, dificile şi inevitabile, fiecare dintre noi reacţionând într-un mod propriu.

Cu câţiva ani in urmă, nici nu aveam idee ce se află dincolo de marele zid pe care părinţii mei îl creaseră in jurul meu doar ca să mă aflu in siguranţă, însă viaţa s-a dovedit a fi un joc dificil, abia acum, când am crescut, când zidul a căzut, când am fost pusă în situaţii aparent fără solutie, când răul picura lacrimi reale.

Păşind pe-un drum anevoios, dar necesar, invaţăm să creştem, să alegem, să găsim soluţii, să simţim, învăţăm să trăim în colectiv, nu doar in lumea noastră, invăţăm să... trăim ! Insă nu mereu ştim să alegem corect modul in care petrecem fiecare zi, din scurta noastră viaţă şi de multe ori, noi, adolescenţii, derutaţi de miile de portiţe ce ne sunt deschise la orice pas, suntem cei care ne pierdem, uneori temporar, alteori definitiv. Dorind să fim independenţi şi să trăim viaţa dupa propriile reguli, ajungem uneori să apelăm la lucruri nu tocmai plăcute, iar schimbările de emoţii ne dau peste cap intregul univers. Suntem furioşi la fiecare ceartă cu părinţii, cu prietenul/prietena, ne simţim nedreptăţiţi de către profesori sau pur şi simplu căutăm să simţim noi emoţii, diferite faţă de cele pe care deja le-am "încercat", crezând ca suntem datori să experimentăm absolut orice.

In acest fel, mulţi dintre noi, fie din curiozitate, fie din dorinţa de a evada, de a uita de problemele adolescentine, simţim nevoia să înlocuim emoţiile reale, cu unele mecanice, efemere, ba chiar dăunătoare. Şi ce poate fi mai uşor decât "ajutorul"pe care-l primim de la cei din jurul nostru, care spre bucuria noastra, ne pun la dispoziţie intregi magazine de iluzii şi vise, poate chiar la "reducere"? Nu mai suntem nevoiţi să dormim ca să fim vizitaţi de