Decât să suporte umilinţa de a muri pe stradă de foame sau boală, pentru că fiica nu mai vrea să o găzduiască în apartament, o bătrână din Timişoara a preferat să se autoincendieze. Bătrâna şi-a dat foc în apartament, iar flăcările mari i-au pus pe jar pe vecinii femeii.
Nimeni nu se aştepta ca cearta dintre mamă şi fiică să degenereze într-o autoincendiere. După ce de dimineaţă fiica şi bătrâna şi-au aruncat pe geam una alteia lucrurile, bătrâna s-a dus până la benzinărie. A cumpărat câţiva litri de carburant pentru că îşi dorea din tot sufletul să pună capăt suferinţei.
CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE
Toţii vecini de pe strada Umbroasă din Timişoara ştiu că bătrâna suferea cumplit din cauza faptului că fiicei nu mai vroia să stea cu ea. Bătrâna povestea cu groază că odrasla ei e dispusă să o arunce în stradă şi că din pensia infimă nu va reuşi să supravieţuiască prea mult. Ca atare, bătrâna nu a stat prea mult pe gânduri atunci când a venit vorba să autoincendieze apartamentul. "A pus benzină pe jos. Am văzut cum flăcările mergeau pe urmele de benzină. Întreaga scară a fost acoperită de fum. Când eu am deschis uşa, flăcările erau mari. A luat foc şi uşa", a spus Octavian Liprimir, administratorul imobilului.
Pompierii veniţi de urgenţă la faţa locului au găsit-o pe bătrâna într-una dintre camere. Aceştia spun că bătrâna aştepta ca flăcările să ajungă până la ea. Cu greu au reuşit salvatorii să o scoată din incendiu, femeia fiind transportată la spital. Vecinii spun că nu vor mai putea să doarmă liniştiţi până când scandalul dintre mamă şi fiică nu se va termina.
"Femeii i se va întocmi dosar penal pentru distrugere prin incendiere", a declarat Emil Andrei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş."