Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TERORIX. Ceva cu Gianina Cărbunariu. Pe la 19, hai la Pavilion

Publicat in Vox Publica, marți 14 decembrie 2010 ·

Întîi de toate, pe la 19 azi, la Pavilion, Titulescu nr.1, avem o discuţie despre Intelectuali şi politică. poate vă interesează.

Revin, cum am promis, înarmat cu sunet şi imagine, la seara aia în care Farid Fairuz îşi lua rămas bun de la Centrul naţional al Dansului. Am fost invitat printre alţii să prezint 5 minute de revoltă, mesaje urgente etc. Aşa că m-am aşezat cu Ionuţ şi Mizdan, doi prieteni buni, am băut ceva şi am făcut o piesă dedicată tuturor oamenilor influenţi la grămadă, de la artişti, la bancheri – totul conceput pe un schelet oferit de serge gainsbourg.. Ba chiar am şi dat un nume trupei care are drept ţel reproducerea amtoristic-muzicală a unor mesaje importante, furii importante, frustrări importante. Se numeşte TERORIX. Puteţi da drumul la karaoke.

Şi Cărbunariu

Gianina Cărbunariu este deja un clasic al tinerilor regizori de teatru. (Menţionez că eu nu le am cu teatrul deloc, dar îi ştiu din texte, din interviuri intenţiile lui G.C. şi îmi pare că sîntem complet afini, deşi sîntem din zone diferite). Şi e deja şi un clasic underground. Iar prin Est undergroundul ramine underground foerever – motiv de frustrări sau de şi mai multă creativitate amară.

Gianina a prezentat cu un prieten, la întîlnirea de care vă spuneam, o chestie foarte mişto – sper să distingeţi ceva din filmuleţul ăsta – experienţa live e greu de reprodus. Aşadar, ei vorbesc despre obsesia lor de vreo 10 ani cu teatrul realului, cu apropierea de stradă cu etc. Şi în timp ce-şi spun poezioarele-obsesii, începe să se audă de pe fundal înjurături, convorbiri desprinse din celebrele stenograme care ne-au tot invadat. Efectul de real care dizolvă inclusiv “realul artistic” e perfect. Încercaţi cu răbdare să prindeţi ceva din efectul cu pricina în filmuleţul următor.

Întîi de toate, pe la 19 azi, la Pavilion, Titulescu nr.1, avem o discuţie desp

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 12 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 11 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 11 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 8 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 5 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 3 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°