Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: C.F.R. va moderniza Gara Slatina

Publicat in Adevarul, marți 14 decembrie 2010 ·

Veste bună pentru toţi călătorii care folosesc ca mijloc de transport trenul şi trec prin gara Slatina. C.F.R. a decis să modernizeze staţia Slatina.

Ziduri degradate, geamuri sparte şi o sală de aşteptare pusă sub lacăt. Peronul, neîncăpător altadată, acum este ocupat doar de câţiva navetişti zgribuliţi care tremură de frig. Aceasta este imaginea gării Slatina la sfârşitul anului 2010. “Nu s-a mai făcut nimic în această gară. Arată destul de rău clădirea şi este foarte bine că modernizează toată staţia. Eu fac naveta în fiecare zi Dar nu problema asta e cea mai arzătoare pentru noi, călătorii. Condiţiile din trenuri sunt şi mai deplorabile”, a spus Cornel Stoian, maşinist la o societate din Slatina.

Până şi sala de aşteptare este închisă cu un lacăt, călătorii tremurând pe peron în frig. “Este destul de frig afară şi nu prea avem unde să ne adăpostim. Sala au închis-o din cauza boschetarilor care dorm acolo. E păcat că gara arată aşa. Slatina este totuşi reşedinţă de judeţ. E bine că o vor moderniza, dar nu ştiu dacă merită pentru că sunt foarte puţini oameni care merg cu trenul”, a spus Ion Ilie, pensionar.

Ghişeele arată ca acum 20 de ani

Ghişee cu geamuri anti efracţie, peroane şi platforme noi

Modernizarea staţiei vizează consolidarea clădirii, refacerea peroanelor, amenajarea unei parcări noi, amenajarea şi modernizarea ghişeelor de bilete şi montarea de geamuri antiefracţie, precum şi asigurarea tuturor facilităţilor pentru pasageri. Valoarea lucrărilor pentru staţia Slatina este de 18,87 milioane de lei, fără TVA, contractual fiind scos la licitaţie pe 11 decembrie. “Modernizarea staţiei vizează consolidarea clădirii pentru călători, creşterea gradului de siguranţă, de eficienţă energetic asigurarea unui acces uşor la staţie, parcări, refacerea peroanelor şi a platformelor de acces, mont

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 51 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 20 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 2 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°