Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc: Cel mai important mesaj pentru bugetari e că vor beneficia de o majorare de 15% a salariului

Publicat in Romania Libera, marți 14 decembrie 2010 · ·

Cel mai important mesaj pentru personalul plătit din fonduri publice, căruia i se adresează Legea privind salarizarea, pe care guvernul îşi asumă răspunderea este că va beneficia, anul viitor, de o majorare cu 15% în raport cu salariul din luna octombrie, a declarat de la tribuna Parlamentului, premierul Emil Boc, citat de Agerpres.

El a subliniat că, dacă anul 2010 a fost cel al constrângerilor bugetare, "2011 va fi cel al dezvoltării, al creşterii economice şi al consolidării reformelor structurale ale statului, iar legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, ocupă un loc extrem de important în cadrul acestora".

Conform premierului, proiectul de lege este complex şi vine să rezolve o problemă scadentă a societăţii româneşti, legată de salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Emil Boc a subliniat că bugetarii vor recupera 15% din salariul diminuat în iulie. În opinia premierului, acest lucru este posibil datorită faptului că România a realizat o reformă a sistemului bugetar, "o parte din proceduri fiind finalizate, altele, în derulare şi altele urmând să se finalizeze la începutul anului 2011".

Premierul a precizat că, în 2008, în decembrie, erau 1.328.000 de bugetari, iar în bugetul pe 2011 sunt prevăzute pentru finanţare 1.290.000 de posturi. Cel mai important mesaj pentru personalul plătit din fonduri publice, căruia i se adresează Legea privind salarizarea, pe care guvernul îşi asumă răspunderea este că va beneficia, anul viitor, de o majorare cu 15% în raport cu salariul din luna octombrie, a declarat de la tribuna Parlamentului, premierul Emil Boc, citat de Agerpres.

El a subliniat că, dacă anul 2010 a fost cel al constrângerilor bugetare, "2011 va fi cel al dezvoltării, al creşterii economice şi al consolidării reformelor structurale ale statului, iar legea salarizării personalulu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum 27 minute
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Novo Nordisk va construi o fabrică de 4,1 miliarde de dolari în Carolina de Nord pentru a creşte producţia Wegovy, Ozempic

News.ro acum o ora
Compania farmaceutică daneză Novo Nordisk a anunţat luni că va cheltui 4,1 miliarde de dolari pentru a construi o nouă fabrică în Clayton, Carolina de Nord, în încercarea de a spori livrările cu medicamentul său de succes pentru slăbit Wegovy, trata

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum o ora
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Scandal la Parlamentul European. Viktor Orban nu vrea să facă parte din același grup politic cu AUR

Adevarul acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a exclus posibilitatea ca partidul său, Fidesz, să facă parte din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European, din cauza integrării recent a partidului AUR, relatează Agerpres.

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 11 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

18°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°