Orange şi WWF (World Wide Fund for Nature) anunţă lansarea, în premieră naţională, a unui sistem de etichetare ecologică ce evalueză performanţa de mediu a telefoanelor, potrivit unui comunicat de presă. Sursa: Stefan Nimmesgern
Sistemul de etichetare este similar celor folosite pentru automobile sau pentru aparatele electrocasnice, dar reprezintă o noutate pe piaţa de telecomunicaţii din România.
Pe lângă caracteristicile tehnice, preţ sau design, cei care doresc să îşi achiziţioneze un nou model de telefon vor putea de acum înainte să facă selecţia şi în funcţie de impactul aparatului asupra mediului. În magazinul online Orange, la secţiunea terminale, clienţii pot afla, de exemplu, care sunt emisiile de CO2 generate de un anumit model, ce eficienţă energetică are acesta, în ce măsură poate fi reciclat sau care sunt eforturile făcute de producători pentru a limita folosirea substanţelor periculoase care pot prezenta un risc pentru oameni şi mediu.
Evaluarea telefoanelor are la bază cinci indicatori, luându-se, totodată, în considerare principalele etape din ciclul de viaţă al produsului: fabricare, transport, funcţionare. Cei cinci indicatori (,,limitarea emisiilor de dioxid de carbon”, ,,eficienţa energetică”, ,,conservarea resurselor naturale”, ,,reciclarea”, ,,producţia eco-responsabilă”) sunt centralizaţi într-unul singur, denumit ,,performanţă de mediu”. Cu cât acest parametru are o valoare mai mare, cu atât telefonul are un impact mai redus asupra mediului. Clienţii pot vedea şi în magazinele Orange, pe eticheta telefoanelor, care este valoarea „performanţei de mediu” Sistemul de evaluare ia în calcul informaţiile oferite de producătorii de terminale şi este realizat de BIO Inteligence Service , o companie cu experienţă în măsurarea performanţei de mediu.
Sistemul de etichete ecologice este disponibil în magazinul online Orange, în