Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niciun acord în PE cu privire la permisul unic pentru rezidență și drept de muncă

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Plenul Parlamentului European nu a ajuns la un acord privind legislația referitoare la un "permis unic", care viza simplificarea procedurilor de obținere a drepturilor de rezidență și de muncă pentru imigranții legali în UE, ca și acordarea unor drepturi egale cu cetățenii europeni, pentru a evita exploatarea muncitorilor străini. După o serie de amendamente, majoritatea deputaților europeni au decis că nu mai pot susține rezultatul final din mai multe motive. Versiunea modificată a fost respinsă (306 voturi pentru, 350 împotrivă și 25 de abțineri). Astfel propunerea legislativă va fi retrimisă Comisiilor pentru libertăți civile și pentru ocuparea forței de muncă. Directiva, împreună cu Blue Card (Carta albastră) este menită să faciliteze migrația legală pentru a acoperi nevoile pieții muncii din Europa. Scopul este de a simplifica procedurile administrative pentru resortisanții din țări terțe, permițându-le sa obțină atât permisul de muncă, cât și cel de rezidență la un ghișeu unic și să acorde un set comun de drepturi imigranților legali care își au rezidența și lucrează legal în Uniunea Europeană. Principalele subiecte de discuție între grupurile politice au fost scopul legislației, egalitatea de tratament între cetățeni din țări terțe și cetățenii UE și posibilitatea ca statele membre să emită documente adiționale permisului unic. Proiectul de legislație nu se va aplica resortisanților din țările terțe, care au obținut statutul de rezident pe termen lung, refugiaților, lucrătorilor detașați, persoanelor transferate în cadrul aceleiași societăți sau lucrătorilor sezonieri. O majoritate a deputaților europeni, condusă de raportoarea Veronique Mathieu (PPE, FR) care a coordonat elaborarea acestei legislații în Parlament, a considerat ca rezidenții pe termen lung și refugiații sunt deja subiectul unor reglementări UE și că ultimele trei categorii ar trebui să fi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 9 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 6 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 9 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 9 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Evaluare Națională 2024: Ce subiecte au primit elevii la limba și literatura română și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 13 ore
Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română. Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 13 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 12 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°