Rectorul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, Corina Dumitrescu şi Victor Alistar, director executiv al Transparency International România au fost aleşi, miercuri, de Senat, reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), informează NewsIn.
Cei doi au fost selectaţi dintr-un număr de patru candidaţi înscrişi iniţial, alături de Dumitrescu şi Alistar mai fiind propuşi de societatea civilă Mihai Rapcea (de către Asociaţia Victimelor mineriadelor din 1990-1991) şi Cristina Maria Ana (Societatea Academică din România). În urma votului, Corina Dumitrescu a fost singura care a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aleasă, adică jumătate plus unu din numărul senatorilor prezenţi.
Rectorul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir a obţinut 64 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 3 abţineri, Victor Alistar a obţinut 31 voturi pentru, 64 împotrivă şi 4 abţineri, Maria Cristina Ana - 7 voturi pentru, 97 împotrivă şi 10 abţineri, iar Mihai Rapcea - 3 voturi pentru, 106 împotrivă şi 4 abţineri.
După o dispută între reprezentanţii opoziţiei şi ai puterii legată de procedura de vot pentru desemnarea celui de-al doilea reprezentant al societăţii civile şi o scurtă pauză de consultări, a urmat un al doilea tur de scrutin, între candidaţii clasaţi pe locurile doi şi trei. În cel de-al doilea tur de scrutin, Victor Alistar a obţinut 57 de voturi pentru, 51 împotrivă şi 3 abţineri, iar Maria Cristina Ana 46 de voturi pentru, 60 împotrivă şi 6 abţineri.
Validarea magistraţilor aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de către plenul Senatului a fost amânată, miercuri, senatorii neputând ajunge, până la epuizarea programului de lucru, la o înţelegere cu privire la modul în care urmează să fie dat votul. Rectorul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, Corina Dumitrescu şi Victor Alistar, director e