Din când în când, de la înălţimea celor şase ani de mandat, Traian Băsescu oferă lumii adâncimi de gândire. Şi tot mai des aceste aforisme sunt dominate de constatarea rece că ţara pe care o conduce, şi în care unii încă mai trăiesc, e săracă. N-are resurse. Atâta poate. Atâta „îşi poate permite”. Asta e realitatea. Dacă alţii cred altcumva, ei bine, se înşală. Sau au fost înşelaţi de oameni puşi pe amăgit şi furat voturi.
După şase ani de studiu intens, preşedintele a ajuns să ştie adevărul (şi dreptatea) despre România. E o ţară care nu poate plăti salarii şi pensii, care nu poate susţine spitale, care trebuie să facă instrucţie cu sinistraţii, cu profesorii, cu magistraţii, care nu mai poate oferi nici tabere gratuite, nici bani pentru mame.
„Statul nu e responsabil pentru fiecare cetăţean în parte. Fiecare cetăţean are resurse să-şi poarte singur de grijă”. Foarte recenta declaraţie de mai sus, rostită cu gravitate de Traian Băsescu, privindu-ne în ochi din televiziunea Rodicăi Culcer, trebuie să-şi găsească locul în manualele de politologie din toată lumea. Preşedintele român tranşează cu sabia o dispută veche între stânga şi dreapta. Stat social sau stat minimal? Intervenţionism sau laissez faire? Nici una, nici alta, răspunde, în sfârşit, Traian Băsescu. Stat zero! Stat în sine. Stat care stă. Rostul banului public e să ajute oamenii de stat să ajungă la Bruxelles şi în alte părţi, să deconteze cheltuielile domnului Tismăneanu, să irige frunza doamnei Udrea şi să ucidă cu apă rece gripa aviară. Cetăţeanul ghiftuit, după ani şi ani de risipă, trebuie să-şi ia acum gândul de la vistierie.
Traian Băsescu face aceste afirmaţii în condiţiile în care România strânge la buget cele mai mici venituri din UE, iar sistemele ei esenţiale, cum sunt sănătatea şi transporturile, se prăbuşesc, oficial. Dar preşedintele-filosof a
