Cat de usor cadem in plasa scenaristilor de profesie, care tulbura periodic spatiul public! Am urmarit ani buni dezvaluiri ale trecutului recent, ca sa ne redescoperim propria viata, dar realitatea a fost una si ce ni se spune alta.
Tone de maculatura abjecta au creat o bogata, dar falsa, mitologie a securitatii atotputernice, omnisciente, escamotand deliberat un adevar: a fost un organ dupa chipul si asemanarea celor staliniste, prin care s-a infaptuit politica bolsevica.
Asa nedemocratice, legile trebuiau aplicate. Oricat am indragi scenariile, deciziile represive au fost duse la indeplinire de catre un dispozitiv militar bine pus la punct, alcatuit din ofiteri specializati.
Pe langa initiative individuale si exces de zel, ei au executat orbeste dispozitiile superiorului in grad, ca orice soldat.
I-au obligat institutia ordinului cazon si sentimentul indus cu dibacie ca se afla intr-un permanent razboi cu un adversar periculos, propriul popor.
Cei ce intrau in sistem stiau ce-i asteapta. Refuzul executarii ordinului atragea dupa sine spectrul plutonului de executie.
Un asemenea instrument redutabil este ravnit de toti liderii bolnavi de putere.
Normele democratice de transparenta si corectitudine politica n-au contat in zilele revolutiei. Nici apoi.
De aceea ofiterii de informatii au fost dezarmati din vreme, ca sa nu planeze asupra lor vreo banuiala, ramanand in plan secund unde era acuta nevoie de ei.
A fost o lovitura de mare maestru, cu efect imediat. Dupa trei luni au fost rebotezati, ca sa li se piarda urma si blazonul patat de sange.
Noii diriguitori stiau ce fac, doar asistasera la operationalizarea retelei infiintate de KGB pentru a suplini cu asupra de masura retragerea trupelor sovietice in 1958. Armata vizibila a fost inlocuita cu una ascuns
