Persoanelor implicate în traficul de ființe umane li se vor aplica pedepse mai severe, iar victimele acestora vor putea beneficia de protecție și de sprijin, conform unei noi legislații adoptată astăzi, 14 decembrie, de Parlamentul European. Noua legislație va fi aplicabilă traficului de ființe umane în industria exploatării sexuale sau exploatării la locul de muncă, de exemplu în construcții, agricultură sau servicii la domiciliu.
Traficul de ființe umane este practicat din numeroase motive. Noile reguli europene se referă, între altele, la exploatarea sexuală, munca forțată, cerșetoria, transplantul de organe, adopții ilegale și căsătorii forțate.
Noua legislație are în vedere o viziune mai largă a traficului de ființe umane în comparație cu directiva-cadru a UE din 2002 (pe care o va înlocui) și extinde astfel protecția acordată la alte tipuri de victime.
Textul noii directive, convenit de către Parlament și Consiliu, stabilește reguli minime pentru definirea infracțiunilor penale și a sancțiunilor pentru traficanți și introduce de asemenea reguli comune pentru a consolida activitățile de prevenire a acestor infracțiuni și pentru protecția victimelor. După adoptarea legislației, statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru transpunerea la nivel național.
Sancțiuni mai dure și venituri care urmează a fi confiscate
Noua directivă stabilește sancțiuni cu închisoarea maxime de cel puțin cinci ani (statele membre nu pot impune plafoane mai mici), sau, în circumstanțe specifice agravante, zece ani de închisoare. Aceste circumstanțe agravante includ cazuri de exploatare a copiilor, cazuri când infracțiunea a fost săvârșită în cadrul unei organizații criminale, când viața victimei este pusă în pericol sau când este folosită violența. Instigarea, ajutorul acordat sau simpla încercare de a comite astfel de infracțiuni vor putea