Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisorile către Moş Crăciun, trimise prin poştă

Publicat in Adevarul, joi 16 decembrie 2010 ·

Dorinţele copiilor vrânceni pot ajunge în acest an chiar în Finlanda, Ţara lui Moş Crăciun. Prin intermediul campaniei „Moş Crăciun te invită în Lumea Poveştilor", demarată de către Poşta Română, tinerii cu vârste între cinci şi 14 ani sunt încurajaţi să folosească mijloacele clasice de comunicare, prin achiziţionarea de la oficiile poştale din judeţ a unui kit în valoare de 3,5 lei, care conţine un plic, o coală A4 şi o carte poştală.

Până acum, aproximativ 2.000 de copii din judeţul Vrancea au trimis astfel de scrisori personalizate.

„Luând în considerare că data de 31 decembrie este termenul limită până la care pot fi trimise scrisorile, ne aşteptăm ca numărul celor interesaţi să crească în următoarele zile. Kit-ul poate fi depus în orice cutie poştală, iar copiii salariaţilor din Poştă nu au voie să participe", declară Rozeta Vasiloiu, inspector în cadrul Poştei Vrancea şi coordonator al acestei campanii.

După ce i-au scris Moşului, copiii sau eventual părinţii trebuie să treacă pe plicul din kit adresa către locuinţa lui Moş Crăciun, „Santa Claus' Main Post Office Santa's Workshop Village, 96930 - Arctic Circle, Rovaniemi, Finland".

Premii în cărţi

Nicoleta Apostu (14 ani) a trimis cartea poştală din dorinţa de a-şi încerca norocul la tombola din data de 17 ianuarie.

„Am înţeles că toate scrisorile vor participa la o tragere la sorţi, iar câştigătorii vor primi vouchere valorice în valoare de 300 de lei fiecare, ce vor putea fi consumate la Librăria Cărtureşti. Îmi place foarte mult să citesc şi poate o să am şansa de a-mi îmbogăţi biblioteca", spune tânăra.

Valorea totală a premiilor este de 10.000 de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 43 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum 41 minute
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°