Cu puţin timp înainte de împlinirea a 21 de ani de la momentul Decembrie ‘89, când românii ieşiseră în scandând “Libertate!” şi “Jos comunismul!”, un sondaj realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi C.S.O.P. arată că 44% dintre românii intervievaţi consideră comunismul o idee bună, dar prost aplicată. Chiar dacă, din acelaşi eşantion, o majoritate covârşitoare, 72%, declară că aşteaptă de la stat locuri de muncă – deci, vorbim despre o nemulţumire vădită legată de nivelul de trai şi siguranţa zilei de mâine –, o astfel de concluzie ridică serioase semne de întrebare, care cer o analiză de la cauză la efect.

Vorbim de idealizare a acelui regim politic sau de un vot de blam dat întregii clase politice succedate la putere în ultimii 21 de ani? Ce determină această activare selectivă a memoriei colective? Ce-i determină pe tinerii care nu au trăit acele vremuri să le considere mai bune decât pe cele actuale? Dacă aceste întrebări vor fi lăsate fără răspuns, dacă rezultatele analizării lor nu vor fi urmate de politici publice fiabile, există riscul de a ne trezi, peste nişte ani, faţă în faţă cu greşeli şi drame ale trecutului. Cu atât mai mult cu cât acest trend, al nostalgiei după vremurile dinainte de ’89, se întâlneşte şi în rândul altor popoare care au făcut parte din fostul bloc comunist : est-germanii, ungurii, ucrainenii şi bulgarii.

I-am invitat la un dialog pe această temă pe Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la University of Maryland, preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, şi pe Bogdan Cristian Iacob, secretarul Consiliului Ştiinţific al I.I.C.C.M.E.R.

Bogdan Cristian Iacob, secretarul Consiliului Ştiinţific al I.I.C.C.M.E.R. : “Nu există o nostalgie faţă de penuria din comunism,