Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta - Joi, 16 Decembrie 2010

Publicat in Ziua Constanta, joi 16 decembrie 2010 ·

Prin rechizitoriul din data de 16 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor FĂRCAŞ DAVID-ION, de 21 de ani, BURIAN ION-CLAUDIU, de 25 de ani, FLORESCU GEORGE-CĂTĂLIN, de 23 ani şi DRĂGUŞIN GABRIEL, de 22 de ani, care au fost cercetaţi în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. S-a reţinut în sarcina acestora că, în noaptea de duminică, 17/18 octombrie 2010, în jurul orelor 2330, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, prin acţiuni conjugate şi în urma înţelegerii prealabile, au jefuit-o pe victima COJOCARU ŞTEFAN, în vârstă de 57 de ani, din în Constanţa, bd. 1 Mai, nr.2, bl. J10, sc.C, ap.95, pe care în faţa scării C a blocului în care aceasta locuia, în faţa uşii de la intrare au agresat-o în mod violent, prin lovirea repetată cu pumnii şi picioarele preponderent în zona capului şi au deposedat-o de un portofel ce conţinea cartea sa de alegător şi alte înscrisuri personale, un telefon mobil marca Nokia 2630, un ceas de mână electronic „Casio" şi suma de 200 lei. Probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a învederat că în timp ce consumau bere lângă clădirea fostului post de poliţie TF Gară Constanţa, când au văzut-o pe victimă coborând dintr-un taxi, primul inculpat a urmărit-o până la scara blocului, unde în gangul de la intrare a exercitat singur violenţele împotriva victimei şi a deposedat-o doar de portofel, apoi s-a întors la coinculpaţi, iar când au verificat şi constatat că portofelul nu conţine bani, s-au deplasat toţi patru la locul în care victima zăcea inconştientă pentru a o controla mai bine prin buzunare, aşa încât primii trei inculpaţi au buzunărit-o şi deposedat-o de bunuri şi bani, iar ultimul inculpat a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 39 minute
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum 43 minute
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care femeile gravide, lăuzele şi părintele singur din familia monoparentală nu pot fi obligaţi să presteze muncă de noapte

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Actul normativ prevede că femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează, precum şi părintele singur din familia mo

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Atenţie şoferi! Restricţii pe autostrăzile A2, A4 şi A1 din cauza unor lucrări

Mediafax acum 32 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 18.00, se fac lucrări de înlocuire a portalului VMS pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 196, pe raza locali

Arad: Două femei, suspectate că au exercitat profesia de medic stomatolog fără a fi autorizate şi au decontat servicii medicale de aproximativ 110.000 de lei/ Percheziţii, la domiciliul şi la cabinetul lor

News.ro acum 51 minute
Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au

Gerald Simonis, candidat independent la Primăria Moșnița Nouă: „Banii comunității trebuie cheltuiți pentru nevoile oamenilor” (P)

Press Alert acum o ora
În 2020, după alegerile locale, în Moșnița Nouă spiritul civic a crescut simțitor, comunitatea s-a trezit și a devenit mult mai activă, locuitorii de aici își cer drepturile legale, cer investiții și seriozitate din partea administrației. Astăzi, m

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°