Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteorologii anunţă o uşoară încălzire a vremii VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Publicat in Romania Libera, joi 16 decembrie 2010 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben pentru şase judeţe din sud-estul ţării unde de joi seară până vineri, la ora 18.00, se aşteaptă ninsori abundente şi viscol, cu rafale de vânt. Va ninge mai ales în est şi sud-est, dar zăpada va ajunge şi în Dobrogea, în timp ce pe litoral aceleaşi precipitaţii mixte vor favoriza poleiul, potrivit Realitatea.net

Gerul a fost aprig peste noapte dincolo de Carpaţi, aşa că nici ziua de vineri nu va ridica mercurul prea mult, aducând maxime între minus 8 şi minus 2 grade. Ninsorile apar peste zi doar sporadic mai mult în estul regiunii şi la munte, iar vântul nu va trece de moderat.

Şi în sudul ţării va fi frig. Maximele nu trec de valoarea de îngheţ, minus 2 grade în Buzău, minus unu la Piteşti şi Alexandria şi 0 grade la Călăraşi. Vântul însă continuă să fie supărător în Bărăgan, unde viscoleşte ninsoarea.

Dobrogenii au parte de vreme severă, cu ninsori şi vânt puternic ce va troieni zăpada mai ales în partea continentală a zonei. Temperatura se opreşte la minus 2 grade la Tulcea şi un grad la Constanţa, unde precipitaţiile care nu sunt doar sub formă de ninsoare vor încuraja apariţia poleiului.

Moldova însă are parte de o zi de iarnă autentică. Vântul e mai puternic în sudul regiunii amplificând senzaţia de frig dată şi de valorile între minus 6 şi minus 3 grade.

Ziua de vineri începe cu ninsori slabe în Bucureşti, dar după masă sunt şanse şi de soare. Amiaza însă nu va ridica mercurul în termometre peste 0 grade.

Sâmbătă vremea se încălzeşte uşor, dar încă e mai frig decât ar fi normal în jumătatea nordică a ţării, cu valori aici de minus 7, minus 6 grade în Bucovina şi Carpaţii Orientali, dar maximele ating şi 7 grade cu plus pe litoral. Cad însă şi precipitaţii, ba chiar vorbim de arii mari, şi chiar dacă în general sunt ninsori, odată cu încălzirea apar şi ploile care vor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adolescentă de 17 ani și tânăr de 24 de ani, găsiți morți într-o cameră de hotel din Capitală

Ziare.com acum 41 minute
O adolescentă de 17 ani și un tânăr de 24 de ani au fost descoperiți morți într-o cameră de hotel din Sectorul 6 din București. Potrivit primelor date, tânărul ar fi omorât-o pe minoră și apoi s-a sinucis, conform stirileprotv.ro. ”La data de 25 iun

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 2 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Marcel Boloș pregătește abrogarea unor prevederi și revizuirea termenelor la e-TVA, după discuțiile cu CONTABILII: Va fi o perioadă tranzitorie

Gandul acum 37 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă noutăţi pe tema decontului de TVA precompletat, el afirmând că în urma şedinţei de lucru cu reprezentanţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România au convenit abrogarea preveder

Cod galben de instabilitate atmosferică în 19 judeţe

Press Alert acum 57 minute
În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și la munte sunt prognozate ploi torențiale până vineri dimineața, potrivit avertizării transmite joi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 19 județe su

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate din țară. Județele care intră sub Cod galben de instabilitate atmosferică HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 27 iunie, un Cod galben de instabilitate atmosferică. Atenționarea meteo va fi în vigoare de la ora 12:00 până pe 28 iunie, la 03:00. În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvanie

TRAGEDIE fără margini într-un hotel din București. Un tânăr de 24 de ani și-a omorât iubita de 17 ani, după care s-a sinucis

Gandul acum 48 minute
Tragedie fără margini petrecută într-un hotel din București. O adolescentă de 17 ani, elevă de liceu a fost ucisă de iubitul ei, în vârstă de 24 de ani. Bărbatul venise din Răcari la București, unde a închiriat o cameră la un hotel, după cum au decl

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 5 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Incendiu izbucnit la un autobuz aflat în mers, în Oradea

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit joi, la un mijloc de transport în comun, aflat în mers, în Oradea.

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

28°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°