Anul 2010 a fost anul în care România trebuia stabilizată şi pregătită pentru recuperare. În schimb, politicienii i-au picurat sistematic otravă în perfuzii.

În anul care e pe cale să se încheie, România trebuia să oprească de urgenţă sângerarea bugetară care risca să o aducă în colaps şi să încerce să se pregătească cât mai bine pentru un efort de recuperare cât mai rapidă. Guvernul trebuia să reducă drastic mai întâi cheltuielile administrative, iar cea mai bună metodă era reducerea cu până la o treime a birocraţiei de stat. Abia într-o a doua etapă ar fi trebuit să urmeze o reducere consistentă a numărului de bugetari. Reforma pensiilor şi legea salarizării unice ar fi trebuit adoptate la începutul anului, când guvernul proaspăt instalat ar fi avut mai multă autoritate şi ar fi generat o opoziţie mai slabă. În al treilea rând, programele de asistenţă socială ar fi trebuit ajustate treptat, pentru a reduce numărul de asistaţi şi pentru a încuraja munca. Toate aceste măsuri de austeritate ar fi trebuit să aibă un singur ţel: menţinerea cu orice preţ a unui nivel scăzut al taxelor şi impozitelor, în condiţiile unui deficit bugetar sub 5%, şi pregătirea eventualităţii de a le reduce şi mai mult în 2011, pentru a încuraja investiţiile şi pentru a accelera recuperarea. Mai important, în condiţiile în care majoritatea ţărilor din jur au ieşit din recesiune, competiţia este nemiloasă şi ar fi fost extrem de important să le-o luăm înainte şi să venim cu o ofertă care nu poate fi refuzată.

În schimb, am avut parte de celebra declaraţie din 6 mai a preşedintelui Băsescu, care a anunţat reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, urmată de decizia Curţii Constituţionale şi de mărirea TVA la 24%. A fost o măsură otrăvită din mai multe puncte de vedere. În primul rând, în condiţiile reducerii consumului, antreprenorii aveau nevoie de o creştere a costurilo