Nu pot să ignor „declaraţiile de dragoste" faţă de consumatori făcute de mulți publicitari, în ultimii doi ani, în interviurile acordate presei.
Într-o recentă discuţie telefonică cu un amic, om de creaţie publicitară, pe seama unei campanii care a făcut multe valuri în presă şi pe Facebook, mi-am exprimat rezerva faţă de respectiva acţiune de promovare pentru că ar fi împins brandul într-o zonă de frivolitate, stârnind neîncrederea consumatorilor. (Cine este persoana şi pe seama cărei campanii am polemizat nu contează - mai bine vorbeam despre femei! Nu pot să spun cine-i amicul, pentru că, dintre toate defectele pe care le am, trebuie să recunosc că am şi eu o calitate: sunt discret!)
Nici bine n-am pronunţat „consumatori", că amicul a recţionat prompt: „Lasă-mă cu prostiile astea!" Adică, am înţeles din tonul ofuscat-zeflemitor al amicului, consumatorii sunt nişte... zevzeci, să nu-i băgăm în chestiune! Reacţia sa m-a lăsat fără replică. M-am blocat, căutând să închid repede convorbirea, dezamăgit şi mâhnit. Pentru că, în naivitatea mea, am crezut că amicul, tăvălit prin multe agenţii de publicitate, munceşte cu gândul la consumatori. În primul rând pentru consumatori, pentru a le băga în minţi mesajele, brandurile şi pentru a-i convinge să cumpere, şi în al doilea rând pentru clienţi, de la care îşi ia banii. Să-i excluzi pe consumatori dintr-o discuţie despre reclame mi se pare o dovadă nu neapărat de narcisim (care publicitar nu suferă de boala asta?), ci de cinism. Dar să nu judec piaţa autohtonă de publicitate prin prisma unei singure întâmplări.
Totuşi, nu pot să ignor „declaraţiile de dragoste" faţă de consumatori făcute de mulți publicitari, în ultimii doi ani, în interviurile acordate presei. Aceste „declaraţii" s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Dintr-o dată, piaţa de publicitate românească, atacată de criza financiară care a redus