Intrăm în Sărbătorile de iarnă beşteliţi şi arătaţi cu degetul mustrător al puterii. Ba şi al guvernatorului Isărescu, pornit să ne reproşeze nesăbuinţa de a cumpăra, pe credit, frigidere şi maşini de spălat. Vasăzică, noi suntem „cei care au îndatorat România”, nicidecum ei, groparii noştri ca neam şi ţară! Păi, dacă „băncile au ademenit populaţia”, ce vină are aceasta că şi-a târguit pe datorie niscaiva fleacuri de uz casnic? Că doar nu i-a spus nimeni că în frigider ori aragaz s-a tupilat criza mondială şi că, mâine-poimâine, ea îl va da de-a berbeleacul pe sărmanul datornic.
Nici măcar deştepţii ăştia de după război, care acum ne iau de proşti şi sabotori ai stabilităţii bancare, n-au bâiguit ceva. O singură vorbuliţă de ne-ar fi aruncat atunci, una singură, şi zău că ne-am fi băgat minţile în cap. Dar noi l-am ascultat hipnotizaţi pe şeful statului, care ne ordona pişicher să trăim bine. Urarea sa ne-a fost chezăşie şi garanţie ipotecară, başca umflările de lefuri şi pensii. Azi, dl Băsescu ne dojeneşte superior că i-am luat în serios pe politicieni şi d-aia am ajuns cu portărelul euroatlantic la frontieră. Amnezia primului om al coloniei latine din mijlocul mării slave e deja proverbială şi n-are leac. E boala şi blestemul naţiei de „mămicuţe şi bebeluşi” care s-a lăsat amăgită ori de câte ori înaltul scamator i-a clipit şmechereşte din ochi. Sau a hăhăit grobian de sub fesul şantaliu.
Cică nu prea muncim şi ne-am cam îmburghezit, ni s-a îngroşat osânza de la atâta pomană bugetară! Căci aşa ne-a dădăcit şi croitoraşul cel auster din Palatul Victoria, care taie întruna salariile şi sporurile, şi orice i se năzăreşte, ca nu cumva zbirii strausskahni să ne zvârle în incapacitate de plată. De parcă ne-a întrebat cineva când s-au tocmit împrumuturi cu toptanul. Da’ de unde, ne-au anunţat sec, cu tonul acela grav şi solemn de înmo
