În serile de 2 şi 3 decembrie, prestigiosul Cor de cameră Accentus s-a aflat pe scena Ateneului Român alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, pentru a ne oferi sub bagheta dirijoarei Laurence Equilbey un concert intitulat Puccini/ Fauré, Requiem(s). Impusă ca o figură inovatoare în peisajul muzicii clasice, dirijoarea Laurence Equilbey (n. 1962) a fondat Corul Accentus în 1991 pentru a revitaliza interpretarea unui repertoriu coral ce se întinde de la barocul tîrziu şi pînă la creaţia contemporană. Am întîlnit-o pe Laurence Equilbey la Ambasada Franţei într-o după-amiază ceţoasă, muzica lui Fauré rezonînd din toate colţurile reşedinţei fin de siècle... După un concert de muzică contempora-nă pe care ni l-aţi oferit alături de Corul Ac-centus în 2008, reveniţi la Bucureşti cu un program de muzică romantică: două recviemuri. De ce două şi de ce acestea două? Puccini a compus doar cîteva piese sacre: Messa di Gloria, care e bine-cunoscută, dar şi cîteva adagio-uri funebre pentru orchestră de coarde, un Recviem foarte scurt, precum şi un frumos Salve Regina pentru soprană. Sînt piese puţin cunoscute, pe care le găsesc foarte apropiate ca estetică de muzica franceză prin transparenţă, fără patosul din operele sale, dar care rămîn totuşi Puccini, pline de generozitate melodică. Sînt lucrări interesant de confruntat cu Fauré. În plus, s-a întîmplat ca Fauré şi Puccini să moară în acelaşi an, în 1924, ceea ce îi apropie într-un fel, din păcate... Am găsit în aceste piese ale lui Puccini o bună punere în perspectivă a noţiunii de sfîrşit al vieţii şi mi-am zis că acestea ar putea fi un bun preambul de o jumătate de oră la Recviemul lui Fauré, totul legîndu-se într-un fel de opera religioasă. Ştiţi că România, ţară de moştenire cu precădere bizantin-ortodoxă, nu posedă tradiţia recviemului occidental. Cu alte cuvinte, un recviem va suscita o reacţie culturală,