Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară se pregăteşte pentru Sărbătorile de Iarnă.
După ce campusul studenţesc şi curtea instituţiei au fost împodobite cu beculeţe de Crăciun, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu" începe seria Colindelor de Sărbători. Cadrele didactice şi studenţii USAMV vor avea parte de mai multe concerte, primul fiind cel susţinut chiar de Opera Naţională Română din Iaşi. Astfel, pe data de 19 decembrie, începând cu ora 18.00, studenţii şi profesorii se vor bucura de un concert de colinde de gală din partea soliştilor, corului şi orchestrei operei. Invitatul special va fi dirijorul Gheorghe Victor Dumănescu.
Seria colindelor continuă la USAMV şi luni, pe 20 decembrie. Cu începere de la ora 17.00, pe scena Aulei Magna vor urca tinerii care studiază la USAMV pentru a prezenta momentele de tradiţie special pregătite pentru cadrele didactice.
Citeşte şi:
Iaşi: Weekend de târguri pentru Crăciun
Din cadrul evenimentelor organizate de instituţie nu putea lipsi nici folclorul autentic de pe meleaguri bucovinene. Astfel, pe 21 decembrie, începând cu ora 16.00, Universitatea va primi colindele şi urăturile Ansamblului „Dor Bucovinean" din localitatea Botoşana, judeţul Suceava. Costumaţi în veşminte tradiţionale, cei peste 35 de membri ai Ansambului vor aduce de pe plaiurile bucovinene „Dansul Moşnegilor", „Ursu", „Capra", „Clopoţelul", „Banda lui Coroi" şi „Irozii".