Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe au aprobat bugetele a 19 instituţii

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 18 decembrie 2010 · ·

În cadrul dezbaterilor pe marginea anexelor la Legea bugetului de stat din comisiile de buget-finanţe au fost adoptate, fără modificări, fondurile pentru 19 ordonatori principali de credite.

Faţă de execuţia preliminată pe anul 2010, de 5.808.000 lei, bugetul Consiliului Legislativ este de 5.492.000 de lei. Consiliul Concurenţei va fi finanţat exclusiv de la bugetul de stat cu 35.316.000 de lei. Avocatul Poporului va avea la dispoziţie 5.570.000 lei în 2011, faţă de 6.027.000 lei în 2010. Cele două amendamente referitoare la creşterea bugetului acestei instituţii au fost respinse.

Bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este redus cu 13% faţă de 2010, la 12.844.000 lei. "Este o formulă de avarie pentru că CNSAS administrează o arhivă de 24 de km. Lucrăm cu echipamente ce se uzează rapid, iar soluţia este digitalizarea arhivei", a precizat preşedintele Colegiului, Dragoş Petrescu. Colegiul Naţional al Audiovizualului beneficiază de 7.990.000 de lei, sumă în scădere cu 9% mai mică faţă de bugetul pe anul în curs.

În formă nemodificată, au fost adoptate bugetele Agenţiei Naţionale de Integritate, de 13.544.000 lei, mai mic cu 14% faţă de 2010, şi al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în cuantum 2.044.000 lei. Academia Română va primi de la bugetul de stat 245.615.000 lei, sumă ce reprezintă 73,88% din bugetul aceste instituţii. Din surse proprii, Academia estimează că va obţine în anul 2011 332.445.000 lei. ANSVSA va avea un buget de 545.995.000 lei, dintre care 495.796.000 lei de la bugetul de stat.

Înainte să se intre în dezbaterile pe anexa referitoare la Secretariatul General al Guvernului, comisiile de buget-finanţe au mai aprobat bugetele unei serii de ordonatori de credite precum Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Agerpres, Ministerul Public, Institu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 21 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum 2 ore
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°