Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceristă din Braşov cercetată pentru tentativă de omor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Femeia a încercat să-şi omoare băiatul, obligându-l să înghită somnifere. Deşi procurorii au făcut propunere de arestare pe numele ei, două instanţe au dispus cercetarea ei în libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Lăcrămioara Florica Ilie, de 32 de ani, a fost reţinută ieri şi prezentată Tribunalului pentru Minori şi Familie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie au cerut arestarea ei, sub acuzaţia de tentativă de omor, dar propunerea lor a fost respinsă. Acelaşi lucru s-a decis şi azi la Curtea de Apel, unde instanţa superioară a dispus cercetarea ei în stare de libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Lăcrămioara Florica Ilie este acuzată de anchetatori că, în data de 10 iunie, l-a obligat pe fiul ei, Rareş, în vârstă de 7 ani, să înghită un pumn de somnifere cu intenţia de a-l omorî, apoi a încercat ea să se sinucidă. Femeia de afaceri a fost găsită atunci în stare de inconştienţă, de o prietenă.

„Eram îngrijorată fiindcă nu îmi răspundea la telefon. Uşa de la apartament era deschisă şi am intrat. Ea era în stare de inconştientă, dar copilul era conştient", a spus amica Lăcrămioarei Ilie, sub protecţia anonimatului. Mama şi copilul au ajuns la spital. Femeia a fost internată cu „ingestie voluntară de medicamente şi alcool", la Spitalul Judeţean Braşov, iar băiatul a fost internat la Terapie Intensivă, cu diagnosticul „intoxicaţie medicamentoasă acută", la Spitalul de Pediatrie Braşov.

A minţit în timpul anchetei

În urma incidentului, procurorii au deschis o anchetă, iar mama a fost chemată de mai multe ori la audieri. A negat de fiecare dată că ar fi vrut să-şi omoare copilul. În faţa anchetatorilor, Lăcrămioara Florica Ilie a susţinut că înainte cu o zi de a se întâmpla incidentul, băieţelul a căzut în parc şi s-a lovit, aşa că i-a dat pastile pentru a-i calma durerea.

Fals

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 55 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 14 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 45 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°