Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moda caselor îmbrăcate în lumină prinde şi în România

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Cu 4.000 de lei poţi instala perdele de leduri la ferestre, patru brazi, un ren, un Moş Crăciun şi contururi luminoase pe casă. Echipamentele le cumperi pe viaţă.

1 /.

Moda instalaţiilor care, de Sărbători, inundă în lumină casele particulare prinde teren chiar dacă, deocamdată, instalaţiile nu sunt la fel de încărcate şi spectaculoase ca ale americanilor. Casele împodobite de la noi nu sunt vizibile pentru toată lumea, majoritatea imobilelor aflându-se în cartiere rezidenţiale, cum ar fi ansamblul Paradisul Verde de la Corbeanca.

"Până acum, în cei patru ani de când ne ocupăm de astfel de proiecte am împodobit în jur de 20 de case. În această perioadă, cu tot cu firme avem în jur de trei montaje pe săptămână. La o casă durează montarea 1-2 zile, în funcţie de complexitatea proiectului", explică Răzvan Oneaţă, managerul firmei Select Events, una dintre primele firme care se ocupă de astfel de proiecte.

FOTO evz.ro

Case luminate de peste Ocean

Managerul Oneaţă spune că i se cer oferte de la jumătatea lunii noiembrie şi din decembrie încep montajele. "Important e să intre omul în atmosfera sărbătorilor, să fie împodobite străzile, să se vadă şi la vecin. Pentru cei cu venituri mari, criza nu cred că are vreo influenţă. De exemplu, încasările de anul acesta sunt similare cu cele de anul trecut", adaugă administratorul Select Events.

Cei care se ocupă de montarea instalaţiilor spun că oamenii sunt încântaţi la început, însă după ce primesc preţul proiectului pe care şi-l doresc, mulţi se răzgândesc. "80% dintre montaje sunt în Bucureşti, iar restul prin ţară, foarte multe în zonele de munte, la Predeal, Braşov", spune Oneaţă.

4.000 de lei ca să ai o casă ca în filmele americane

Pentru decorarea exteriorului cu luminiţe multicolore, preţurile încep de la 1.000 de lei şi pot depăşi 6.000 de le

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 30 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 29 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 59 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°