Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea şi opoziţia au căzut de acord asupra unor amendamente privind ÎCCJ, dar şi IMM-urile

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 18 decembrie 2010 · ·

Parlamentarii opoziţiei au căzut de acord, în urma unor negocieri cu miniştrii Gheorghe Ialomiţeanu şi Ion Ariton, asupra a patru obiective urmărite de PSD şi PNL în ceea ce priveşte bugetul de stat pe anul 2011, a anunţat preşedintele Comisiei de buget, Viorel Ştefan, citat de NewsIn.

La reluarea lucrărilor din comisiile reunite de buget-finanţe, social-democratul Viorel Ştefan a anunţat rezultatul negocierilor opoziţiei cu puterea. "După lupte grele, putem spune că nimeni n-a învins decât raţiunea. Acesta este motivul pentru care noi am revenit în sala de dezbateri, pentru că am căzut de acord cu colegii noştri din arcul guvernamental să revenim asupra bugetului ÎCCJ şi în discutarea amendamentului promovat de Comisia juridică să vă rugăm să fiţi de acord cu suplimentarea bugetului acestei instituţii cu 10 milioane de lei. De asemenea, rugăm MFP să facă un angajament că la prima rectificare bugetară va onora şi diferenţa de 42 de milioane solicitată de către această instituţie şi susţinută de Comisiile juridice", a afirmat Ştefan.

"De asemenea, am convenit să revenim asupra votului în legătură cu amendamentul promovat de noi care priveşte introducerea unor criterii transparente de alocare a sumelor în interiorul programelor naţionale de infrastructură rurală. Colegii din arcul guvernamental au promis sprijin pentru promovarea acestui amendament în plen. A treia chestiune convenită - să revizuim criteriile de alocare a sumelor pentru drumuri judeţene şi comunale. Al patrulea punct pe care ne-am înţeles este acela de a fi de acord să introducem în textul Legii bugetului prevederea că începând cu 1 ianuarie 2011, microîntreprinderile pot opta pentru plata unui impozit de 3% pe cifra de afaceri ca alternativă la regula generală de plată a 16% pe profit. Acestea sunt cele patru obiective asupra cărora s-a realizat consens în cadrul negocierilor", a prezen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Membrii unei familii, găsiți morți în curtea unei case din Cluj. Erau îmbrăcați în costume de baie

Ziare.com acum o ora
Toți cei trei membrii ai familiei au fost găsiți în curtea din spatele casei situate într-o pădure din Colonia Sopor, Cluj. Un vecin a fost cel care a sunat la 112 și a alertat Poliția. Bărbatul încercase să îi contacteze telefonic pe toți cei trei,

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum o ora
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum o ora
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 33 minute
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum o ora
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum o ora
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum o ora
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Justin Timberlake, arestat! Megastarul a fost prins băut la volan, în New York

Cancan acum o ora
Justin Timberlake are probleme cu legea! Megastarul a fost arestat, după ce a fost prins băut la volan. Incidentul neplăcut a avut loc luni, 17 iunie 2024. Apropiații artistului sar, însă, în apărarea lui! Justin Timberlake a ieșit luni seară în ora

Horoscop pentru miercuri, 19 iunie 2024. Energia vitală este scăzută pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum o ora
Berbec In prima parte a zilei sunt momente bune pentru a te ocupa de bani și bunuri comune cu alții. Achită facturi sau datorii restante, ocupă-te, în funcție de caz, de relația cu instituțiile financiare sau stai de vorbă cu cei dragi pe seama ch

Vremea

București
acum

25°
mie.

23°/36°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°